Mircea Lucescu: „Nu se pune problema ca eu să mă mai întorc la naţionala României”

Mircea Lucescu merge constant la partidele Rapidului

Mircea Lucescu este văzut ca o variantă a FRF pentru postul de selecţioner, dar antrenorul nu ia în calcul o astfel de propunere. Nu este dispus să mai antreneze naţionala României, după ce în trecut a fost refuzat de două ori. A luat decizia în urmă cu ceva timp şi nu vrea să o schimbe.

Lucescu speră ca, după ce Cosmin Contra a anunţat că nu o să mai fie selecţioner, în locul său să vină un antrenor valoros care să ducă echipa la turneele finale. ”Dar nici nu se pune problema ca eu să mă mai întorc. Ce, sunt copil?! De 20 de ani spun că nu mă mai întorc, ce ar însemna acum să mă răzgândesc? Am spus o dată un lucru, ăla rămâne. Indiferent ce s-a discutat după aceea, unde şi cu cine. Nu, în niciun caz.

E momentul să lăsăm altora posibilitatea să-şi exprime valoarea, să-şi asume responsabilitatea. Eu am avut o altă periodă, am vrut să revin de vreo două ori, nu s-a putut şi pe urmă gata…” , a spus Mircea Lucescu pentru fanatik.ro.

Lucescu este fără angajament din februarie 2019, după ce a fost îndepărtat de la naţionala Turciei. El a pregătit naţionala României în perioada noiembrie 1981 – octombrie 1986. În acest timp a condus echipa în 39 de partide.

Publicat: 19 11. 2019, 12:16