Mircea Lucescu s-a lămurit cu Ianis Hagi şi a luat decizia finală

Ianis Hagi la antrenamentul oficial de dinaintea meciului impotriva Ucrainei, desfasurat pe Fussball Arena din Munchen, duminica 16 iunie 2024. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Mircea Lucescu s-a lămurit în privința situației lui Ianis Hagi la Rangers și a luat decizia finală înainte de startul campaniei din Liga Națiunilor.

Ianis Hagi este într-o perioadă extrem de dificilă la Rangers, revenit în Scoția după finalul împrumutului la Deportivo Alaves. Chiar dacă a ajuns la echipa a doua și nu a bifat niciun meci oficial în noul sezon, decarul a fost inclus de Mircea Lucescu pe lista lotului lărgit pentru meciurile naționalei din septembrie.

Mircea Lucescu, decizie controversată în privința lui Ianis Hagi: l-a inclus în lotul lărgit al naționalei

Noul selecționer al României continuă munca lui Edi Iordănescu și speră să facă o impresie bună încă de la primele meciuri din luna septembrie. Totuși, Mircea Lucescu a luat o decizie care îi va nemulțumi pe mulți. El l-a inclus pe Ianis Hagi pe lista lărgită pentru meciurile cu Kosovo și Lituania deși mijlocașul român nu mai intră în planurile campioanei Scoției, iar sezonul trecut a bifat doar câteva meciuri pentru Deportivo Alaves, din postura de titular.

Mircea Lucescu va anunța vineri lista finală cu jucătorii stranieri convocați pentru acțiunea din septembrie. Potrivit Fanatik, Ianis Hagi se află în lotul lărgit, dar are șanse să prindă și lotul final pentru primele două partide sub comanda lui Lucescu, doar dacă își rezolvă problemele la Rangers.

Un transfer de la Rangers e așteptat cu mare interes de Ianis Hagi, dar veștile bune întârzie să apară

Ianis Hagi tot mai speră că va prinde un transfer în această vară, dar nu s-a găsit încă niciun club care să îndeplinească pretențiile financiare ale scoțienilor. Internaționalul român riscă să continue tot sezonul la echipa a doua a lui Rangers, iar asta nu va face decât să îi scadă șansele la un loc în lotul lui Mircea Lucescu.

Dacă nu va pleca de la Rangers, singura lui șansă ar fi dacă actualul antrenor, Phillipe Clement, ar accepta rolul de selecționer la naționala Belgiei și ar fi înlocuit cu un alt tehnician care ar urma să îi mai acorde o șansă. Până la noi schimbări, Ianis Hagi se antrenează cu echipa a doua a lui Rangers.

Mircea Lucescu a transmis și un mesaj care îi poate da de gândit lui Ianis Hagi în privința șanselor sale de a mai prinde minute în tricoul naționalei. Noul selecționer a precizat că nu va convoca jucători care nu evoluează la echipele de club.

Întotdeauna după un turneu final sunt jucători care vor să schimbe cluburile și rămân fără contracte din dorința de mai bine. Indiferent de nume nu e simplu să convoci un jucător nepregătit, doar pentru imagine. În niciun caz! La națională vor evolua doar jucători care sunt prezenți pe teren, a anunțat Mircea Lucescu.

Publicat: 15 08. 2024, 21:53
Actualizat: 15 08. 2024, 23:14