Însă discuțiile dintre Burleanu, Lucescu și conducerea minerilor nu au fost fructuoase, cel puțin pentru moment. CEO-ul lui Șahtior Donețk, Sergei Palkin, a explicat la postul de televiziune Fotbal 1 motivele pentru care Lucescu ar putea să nu mai ajungă selecționer al tricolorilor. „Nu e un simplu zvon, Federația din România chiar îl vrea pe Lucescu. Astăzi (n.r. – joi), Răzvan Burleanu a venit la Kiev și ne-am întâlnit, dar i-am explicat poziția clubului nostru. Cert e că Mircea Lucescu nu poate combina cele două poziții, întrucât e un conflict de interese”, a spus Palkin, citat de tribuna.ua. Interesant e că angajamentul lui Lucescu cu echipa ucraineană expiră în vara lui 2015, adică la finalul acestui sezon.
În acest moment, Șahtior e pe locul 3 în Ucraina, cu 21 de puncte după 9 etape, în spatele lui Dnepr și Dinamo Kiev. În Liga Campionilor, minerii sunt pe poziția a doua în grupa H, cu cinci puncte din trei etape, la două lungimi de liderul FC Porto.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER