Mircea Sandu dă vina pe stafful medical pentru „căderea” tricolorilor
Președintele FRF, Mircea Sandu, are îndoieli în privința recuperării jucătorilor echipei naționale, după meciurile cu Franța și Italia, cerând un raport detaliat echipei medicale cu privire la această problemă.
"Vom vedea cum au fost făcute recuperările și cardiovascular, și muscular, și așa mai departe. Am căzut în primul rând fizic și apoi și psihic, deși sincer nu ne interesa ce făceau în celalalt meci. Le-am cerut celor din stafful medical să ne facă un raport, să discutăm cu specialiști ca să vedem dacă doctorul și echipa lui au acționat corect în recuperarea jucătorilor. Dacă s-a greșit, unde s-a greșit", a declarat președintele FRF, astăzi.