Mircea Sandu l-a confirmat în funcție pe Victor Pițurcă, dar i-a pus șef: „Iordănescu va fi director tehnic. Se va ocupa de tactică și de strategie”
Mircea Sandu a confirmat faptul că Victor Pițurcă va rămâne în funcția de selecționer al naționalei României și pentru campania de calificare la Euro 2016, dar a dat și o veste în premieră în cadrul conferinței de presă organizată marți: Anghel Iordănescu va fi superiorul antrenorului primei reprezentative.
„Am primit raportul din partea selecționerului Victor Pițurcă. Bilanțul statistic este pozitiv, dar eu l-am criticat pentru că în meciul din Grecia nu a folosit cel mai bun 11 de care dispuneam. Per total, însă, sunt mulțumit. Am încheiat contract cu Victor Pițurcă, are obiectiv calificarea la Campionatul European din 2016 și mă țin de cuvânt. A promovat fotbaliști ca Torje, Grozav și mai are jucători care vin din urmă, ca Nicușor Stanciu, Gabriel Iancu și alți câțiva, iar obiectivul pare aproape realizat.
Comitetul Executiv a aprobat la cererea mea numirea lui Anghel Iordănescu ca director tehnic al FRF, care va avea printre atribuții și elaborarea strategiei legată de participarea în competiție, criterii de selecție, raționalizarea mijloacelor de pregătire, tactică, sistem de joc și altele. De ce acest lucru? Pentru că am constatat că ne-am pierdut din identitate. Pe viitor, el va fi omul care va propune antrenorii la toate nivelurile de juniori și sper ca, o dată cu aprobarea strategiei, fotbalul românesc să intre într-o nouă creștere. Vrem o preocupare pentru tineri, să se lucreze cu bucurie cu aceștia”, a spus Sandu.
Șeful FRF a vorbit și despre vehiculatul interes pentru revenirea lui Ladislau Boloni pe banca naționalei: „Loți Boloni poate fi un candidat dacă echipa națională nu va avea antrenor. Repet, echipa națională are antrenor, are un obiectiv. Dacă viitoarea conducere va avea alte planuri, atunci asta se va vota în Adunarea Generală. Eu sper să rămână Pițurcă și după alegerile din 5 martie”.
Mircea Sandu a vorbit și despre șansele ca România să facă parte din comitetul de organizare al Campionatului European din 2020:
„Va fi în primăvară o inspecție din partea oficialilor UEFA, după care în septembrie 2014 se vor da pachetele de sarcini pentru organizarea Euro. România are șanse reale de a obține această șansă, dacă își va face bine temele. Domnul Gabriel Oprea se va ocupa de acest lucru, are experiența necesară. În jur de 15 ministere vor conlucra la candidatura României”.
Președintele FRF l-a acuzat în final pe Răzvan Burleanu, unul dintre candidații la postul suprem de la Casa Fotbalului, că ar fi suspect de evaziune fiscală cu operațiunile pe care le întreprinde în fruntea federației de minifotbal:
„Vreau să-i răspund și lui „Minifotbal”, ăsta, Răzvan Burleanu, care spune că trebuie luat totul de la zero. Eu voi lăsa 20 de milioane de euro când voi pleca, sper să nu îi risipească unul ca el. Vreau să spun că minifotbalul nu există la MTS și că tot ce organizează este suspect de evaziune fiscală. Sunt curios cum sunt închiriate aceste terenuri, unde joacă echipele astea. Cam atât”.