Mircea Sandu: „Mutu a fost înger și demon”
Președintele FRF, Mircea Sandu, a simțit că victoria ne-a alunecat printre degete, dar nu-l acuză pe Mutu pentru penalty-ul ratat. „Am trecut de la agonie la extaz și s-a văzut că puteam câștiga! Mutu a fost înger și demon, însă nu trebuie acuzat pentru această ratare. A mai rămas meciul decisiv și sunt convins că băieții vor fi din nou în formă maximă cu Olanda“, a spus Sandu. De asemenea, șeful Federației l-a lăudat pe Lobonț, pe care l-a numit „îngerul păzitor“ al echipei și nu i-a uitat nici pe românii prezenți la meci: „Trebuie să le mulțumim acestor fani minunați. Au fost cu mult peste suporterii italieni“, a încheiat „Nașul“.