Mircea Sandu, optimist după tragerea la sorți: „În mod normal ar trebui să ieșim din această grupă” Despre meciul cu Franța: „Va fi cu încărcătură. Miliarde de oameni se vor uita”

Fostul președinte al FRF, Mircea Sandu, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că în mod normal echipa României ar trebui să se califice în faza următoare a Campionatului European din grupa A, în care va avea ca adversare reprezentativele Franței, Albaniei și Elveției.

„E frumos, începem cu Franța, deschidem Campionatul European. Nu e singurul meci greu, toate vor fi grele pentru că ne putem uita pe locul Albaniei să vedem ce lot au. Meciul cu Franța va fi unul cu o anumită încărcătură mai mult pentru francezi decât pentru ai noștri. Ai noștri ce pot pierde? Dar să joci meciul de deschidere la un campionat european este extraordinar pentru că va fi cel mai vizionat după finală. Vort fi miliarde de oameni care se vor uita la acest meci. Celelalte două adversare sunt apropiate ca valoare de România. Avem o grupă din care în mod normal ar trebui să ieșim”, a spus Sandu pentru MEDIAFAX.

Mircea Sandu a precizat că grupa este una favorabilă: „E o tragere la sorți de ecihlibru, în afară de Franța, care este favorită pentru locul 1, în celelalte două meciuri ar trebui să avem șansa noastră pentru că Albania nu ne-a bătut niciuodată. Putem ocupa un loc calificant pentru că e o grupă din care să ieși. E o grupă favorabilă”.

Sandu este de părere că grupa cea mai puternică este cea a Spaniei (n.r. – cu Turcia, Cehia și Croația). „După părerea mea cea mai tare grupă este cea a Spaniei, iar cea cu Belgia și Italia este foarte echilibrată, nu știi care se pot duce de pe primele două locuri”, a adăugat fostul conducător al FRF.

Reprezentativa României va juca în compania Franței la 10 iunie 2016, pe arena Saint-Denis, acesta urmând să fie meciul de deschidere al Campionatului European de anul viitor. România va juca în grupa A, urmând să mai întâlnească echipele Albaniei și Elveției.

MEDIAFAX

 

Publicat: 12 12. 2015, 20:57
Actualizat: 12 12. 2015, 22:22