Mircea Sandu, fostul președinte al FRF, a avut o reacție sub formă de avertisment după calificarea României la EURO 2024.
„Tricolorii” vor face parte din grupa E la turneul final din Germania, unde vor întâlni Belgia, Slovacia și câștigătoarea play-off-ului B, una dintre Ucraina, Bosnia și Herțegovina, Islanda și Israel.
Cu toate că România a reușit să obțină calificarea la Campionatul European de pe primul loc în grupă, fără să piardă niciun meci, Mircea Sandu îndeamnă la calm și susține că și norocul a jucat un rol important în campania izbutită de „tricolori”.
Dacă în privința Slovaciei fostul președinte FRF nu crede că este un adversar de temut, Mircea Sandu crede că Ucraina ar putea fi o candidată certă pentru primele două poziții din grupă alături de Belgia, dacă va obține calificarea din play-off.
„Acum vom vedea, a fost vorba și de șansă. Ultimele două jocuri au fost la un nivel a ceea ce cere fotbalul european, mondial. Vom vedea la campionatul european.
Totuși, Slovacia este undeva la nivelul nostru. Ucraina este peste noi și peste Slovacia, cred că este undeva la nivelul Belgiei.
Dacă vine Ucraina, primele două locuri, cred… ar fi principalele candidate la primele două locuri”, a spus Mircea Sandu pentru iamsport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER