Selecționerul Mirel Rădoi arată că nu poate garanta calificarea la Campionatul Mondial din 2022, care se va desfășura în Qatar, însă arată că va face tot ce îi stă în putință pentru a aduce rezultate mai bune la națională.
Mirel Rădoi a vorbit despre obiectivele sale la naționala României și a arătat că în orice caz nu poate spune că naționala se va califica la Mondialul de peste doi ani.
„Nu pot să garantez că vom merge la mondiale. Nu pot să fac asta. Pot să garantez că o să scoatem rezultate, că o să muncim, da”, a spus Mirel Rădoi la Digisport.
Selecționerul a vorbit și despre ratarea calificării la EURO, în urma meciului pierdut din barajul cu Islanda. Chiar dacă înfrângerea a reprezentat o dezamăgire, el a făcut o analiză a eșecului.
„Era în obiectivul meu să mă calific la EURO, mi-am asumat lucrul acesta. E vina mea! Ce să fac? Să-mi tai un deget? Ajungem la aceleași discuții: să stăm mai defensiv. Când joci în maniera asta (ofensiv – n. red.), cum am jucat, nu ai cum să nu primești goluri. Când te duci să faci pressing, e clar că vei fi expus. Noi avem un antrenament maxim două. Se întâmplă alte situații în care am avut un singur antrenament
Trebuie să depistăm zonele în care primim gol. În momentul în care jucam pe fund cu o linie de 4, am văzut că primim gol. Încercăm să primim cât mai puține goluri, dar pe atac să rămânem cu aceleași principii, să devenim agresivi. Trebuie să ne alegem situațiile 1 contra 1”, a mai spus Mirel Rădoi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER