Mirel Rădoi susține că Olăroiu n-ar refuza echipa națională, însă numai dacă cei de la FRF vin cu o propunere serioasă. Răzvan Burleanu a declarat zilele trecută că l-a dorit pe Cosmin Olăroiu la națională, însă atunci nu și-a putut rezolva problema contractuală cu Al Ahli.
Numele lui Cosmin Olăroiu a fost rostit de fiecare dată când naționala și-a schimbat antrenorul. Însă acesta a rămas de fiecare dată în fotbalul arab. Rădoi susține că lucrurile s-ar putea schimba, dacă FRF îl dorește cu adevărat:
„Dacă s-ar ajunge la o ofertă serioasă, și nu mă refer la bani, ci la dorința celor din Federație pentru el, cred că s-ar ajunge la o înțelegere și toată lumea ar fi mulțumită. Cred că situația e la fel la ambii, dacă doresc să se despartă de echipă, trebuie să platească o sumă considerabilă”, a declarat Mirel Rădoi la Sport.ro.
Negocierile dintre FRF și Cosmin Olăroiu ar putea fi redeschise, dacă Daum va pleca după meciul cu Polonia. Antrenorul german are mai multe oferte din străinătate și, în cazul unui rezultat negativ cu polonezii, ar putea pleca. Răzvan Burleanu a declarat zilele trecute că Olăroiu reprezintă în continuare o variantă, în cazul în care naționala rămâne fără antrenor:
„Lui Cosmin Olăroiu i s-a propus postul de selecționer. Acum, dacă știm că își dorește, nu vom ezita să îi propunem din nou. Este un antrenor în care noi avem încredere, iar rezulatele îl recomandă”, a spus Răzvan Burleanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER