Mirel Rădoi a dezvăluit cum a trăit revenirea la Middlesbrough, după coșmarul din 2006: „Un sentiment neplăcut!”. Ce spune despre meciul cu Anglia | VIDEO

Fotbalistii stelisti pozeaza inaintea meciul de fotbal dintre Middlesbrough FC si Steaua Bucuresti, contand pentru semifinala retur a Cupei UEFA, desfasurat pe Stadionul Riverside din Middlesbrough, joi 27 aprilie 2006. Randul de sus, de la stanga la dreapta:Sorin Ghionea, Victoras Iacob,Florin Lovin, Daniel Oprita, Lucian Goian si Carlos Fernandes.Randul de jos:Mirel Radoi, Nicolae Dica, Petre Marin, George Ogararu si Gabriel Bostina. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Mirel Rădoi, selecționerul echipei naționale de fotbal a României, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului amical cu Anglia și a vorbit și despre partida de coșmar dintre Middlesbrough și Steaua, din anul 2006.

România și Anglia se vor întâlni în cadrul unei partide amicale, duminică, 6 iulie, de la ora 19:00, pe Stadionul Riverside, din Middlesbrough.

În aprilie 2006, Steaua ajungea în semifinalele Cupei UEFA și câștiga partida tur, de la București, cu scorul de 1-0, în fața lui Middlesbrough.

Mirel Rădoi a dezvăluit cum a trăit revenirea la Middlesbrough, după coșmarul din 2006

În retur, steliștii, antrenați de către Cosmin Olăroiu, au condus cu 2-0, însă englezii au întors scorul și Middlesbrough a învins cu 4-2.

Mirel Rădoi a recunoscut că a trăit un sentiment neplăcut odată cu revenirea la Middlesbrough, dar se mândrește în continuare cu acea semifinală de Cupa UEFA jucată în tricoul Stelei.

„Un sentiment neplăcut la prima vedere, dar chiar a fost un meci senzațional. Din păcate, pentru noi, nu s-a terminat așa cum am fi vrut, să facem parte din acea finală. Chiar dacă înainte de noi avusese loc un scenariu asemănător între Middlesbrough și Basel, la cel timp, nu am învățat nimic din episodul ăla, dar până la urmă rămâne o performanță a fotbalului românesc”, a spus Mirel Rădoi, la conferința de presă.

România, invincibilă în fața Angliei în ultimii 51 de ani

În ceea ce privește partida amicală cu Anglia, Mirel Rădoi speră ca România să păstreze invincibilitatea de 51 de ani, însă este realist și recunoaște că va fi foarte dificil, având în vedere cifrele englezilor înregistrate în ultimele partide.

„Cu toții ne-am dori (n.r. să păstrăm recordul celor 51 de ani în care nu am pierdut cu Anglia), dar trebuie totuși să ne uităm că în ultimele cinci partide disputate de naționala Angliei ei au 14 goluri marcate și un sigur gol primit.

Va fi un meci destul de intens, sunt sigur că jucătorii sunt motivați deja pentru că întâlnesc o echipă foarte bună la nivel mondial și cred că din punctul ăsta de vedere toți jucătorii își vor dori să joace mâine”, a mai spus Mirel Rădoi.

Publicat: 05 06. 2021, 20:31
Actualizat: 05 06. 2021, 20:32