Mirel Rădoi a tras concluziile după ce România a ratat calificarea la CM 2022. „Următoarea campanie o să fie ușoară pentru noi!”

Mirel Rădoi (40 de ani) a tras concluziile după ce echipa națională a României a ratat calificarea la Campionatul Mondial 2022.

Selecționerul echipei naționale a României a analizat jocul elevilor săi de la meciul cu Liechtenstein și susține că nu a avut emoții în ceea ce privește partida de la Vaduz, ci în legătură cu duelul dintre Macedonia de Nord și Islanda de la Skopje.

Deși echipa națională a României a ratat calificarea la barajul pentru Campionatul Mondial 2022, Mirel Rădoi este sigur că selecționata noastră poate să joace la următorul turneu final, dar cu anumite condiții.

Mirel Rădoi a tras concluziile după ce România a ratat calificarea la CM 2022

„Am avut ceva speranțe din partea cealaltă, dar erau șanse foarte mici. Important este felul în care ne-am prezentat și noi, chiar dacă am întâlnit o echipă slabă. Am ratat multe ocazii, scorul putea să fie mai mare. Pentru mine este un eșec această campanie. Pentru jucători cred că este un plus față de campania trecută, s-a făcut și acest schimb de generații. Eu cred că s-a creat o mică emulație și trebuie să continuăm lucrurile. Sunt sigur că la meciul cu Islanda câștigam dacă jucam cu spectatori, dar ăsta nu e un motiv pentru care noi nu am câștigat. Nu am avut emoții la noi, ci la meciul Macedonia de Nord – Islanda. La noi nu se punea problema să primim gol.

(n.r. despre momentul în care Islanda a egalat Macedonia de Nord) Noi nu primisem notificări pe bancă, ne-am dat seama din reacția spectatorilor”, a spus Mirel Rădoi la Pro X.

Mirel Rădoi. „Mulți își doresc postul de selecționer!”

Mirel Rădoi a vorbit și despre meseria de selecționer și s-a amuzat pe seama spectatorilor care îi dădeau indicații din tribună la meciul cu Liechtenstein.

„Este cea mai frumoasă postura asta de selecționer. Este o poziție pe care mulți antrenori și-o doresc. Chiar și în timpul meciului îi auzeam pe spectatori cum îmi dădeam indicații, îmi ziceau ce schimbări să fac, pe ce jucători să bag”, a mai spus Mirel Rădoi.

Mirel Rădoi crede că România poate să se califice la un turneu final pe viitor

Întrebat dacă crede că România mai poate prinde un turneu final în următorii 10 ani, Mirel Rădoi a declarat: „Eu sper că da, sper să nu mai fie încă o perioadă atât de lungă… Sper ca lucrurile să continue altfel, iar eu cred că am început deja. Avem jucători tineri care au foame de rezultate și ar trebui să îi susținem. E important mediul în care îi creștem. Cred că următoarea campanie de calificări pentru EURO poate să fie una ușoară pentru România, mai ales dacă nu se pune presiune pe acești jucători”.

 

Publicat: 14 11. 2021, 21:37