Mirel Rădoi, declarații emoționante despre antrenorul care i-a influențat cariera: „Eu nu am avut pe nimeni până la el, care să mă învețe ce să fac în viață”

Mirel Rădoi (38 de ani), noul selecționer al echipei naționale, a dezvăluit de ce Cosmin Olăroiu (50 de ani) este modelul său de antrenor.

Rădoi apreciază mai mulți antrenori români, dar Cosmin Olăroiu rămâne cel care l-a ajutat cel mai mult. Hagi este, însă, cel care face diferența prin strategia sa.

„Cel mai mult Cosmin Olăroiu și-a pus amprenta asupra carierei mele, dar dacă aș face un mix, ar fi Sorin Cârțu și Victor Pițurcă, pentru disciplina pe care o impun, Gheorghe Hagi, pentru că el lasă jucătorii să își dezvolte creativitatea. În ceea ce privește felul de a pregăti un meci, cred că Răzvan Lucescu și Cosmin Olăroiu sunt antrenorii care pregătesc în detaliu fiecare partidă”, a spus Mirel Rădoi, la Marius Tucă Show.

Disciplina, cuvântul cheie sub comanda lui Rădoi

Mirel Rădoi și-a pus amprenta în cadrul echipei naționale de tineret, pe care a dus-o până în semifinalele Campionatului European din 2019, iar secretul său este disciplina.

„Eu pun accent pe disciplină. Asta e imaginea pe care eu o am în minte. În orice domeniu, fără disciplină nu poți să realizezi lucruri mărețe. Cred că asta a fost ideea pe care am început să o aducem la U21, să continuăm ce s-a început cu Daniel Isăilă. I-am făcut să înțeleagă de ce e importantă disciplina. Asta nu înseamnă că nu putem să discutăm pe anumite subiecte. Mereu sunt deschis pentru orice jucător, pentru staff, dar fiecare trebuie să vină cu argumente, pentru că decizia tot eu o iau”, a mai spus Rădoi.

Olăroiu i-a fost ca un tată

Tânărul selecționer a continuat să explice care este relația dintre el și jucători, explicând că vrea ca aceștia să învețe din greșelile pe care el le-a făcut în cariera de fotbalist. De asemenea, a ținut să reamintească numele lui Cosmin Olăroiu, antrenorul care l-a îndrumat.

„Nici mie nu îmi place să am o relație rece cu jucătorii, mai ales la U21, pentru că e perioada în care lucrurile sunt noi pentru ei, își cumpără o mașină, își fac o prietnă, nu le mai place școala, iau o notă proastă, îl ceartă părinții. Dacă și eu îl mai cert când greșește o pasă, simte că devine al nimănui. Sunt lucruri pe care eu le-am greșit în viață și le dau exemple. Eu nu am avut pe nimeni până la Cosmin Olăroiu care să îmi spună ce trebuie să fac în viață, ce să fac cu banii”, a mărturisit Mirel Rădoi.

Gheorghe Hagi, „the special one”

Dintre toți antrenorii români pe care îi cunoaște, Mirel Rădoi este de părere că Gheorghe Hagi este cel care face diferența prin libertatea pe care le-o acordă jucătorilor pe teren.

„Sunt momente în care trebuie să lași fiecare jucător să facă și ceea ce gândește. Hagi face asta de la cea mai mică vârstă până la cei de la echipa mare. Asta pleacă și de la el, pentru că el, ca jucător, inventa mereu ceva. Se vede diferența, pentru că Viitorul e echipa care joacă cel mai frumos și cel mai spectaculos, chiar dacă de multe ori pierde partida”, a spus Rădoi.

Publicat: 13 02. 2020, 18:57
Actualizat: 13 02. 2020, 18:58