Mirel Rădoi, dezvăluiri despre echipa națională: „Sunt lucruri pe care voi nu le știți și nu o să le afle nimeni”
Mirel Rădoi, fostul selecționer al echipei naționale de fotbal a României, a vorbit despre perioada petrecută pe banca primei reprezentative.
Fostul căpitan al Stelei a explicat că atunci când a devenit selecționerul primei reprezentative venea după performanța reușită pe banca echipei naționale de tineret, adică clasarea pe locul 4 la Campionatul European U21 din 2019, motiv pentru care și așteptările fanilor au fost mari.
Totodată, Mirel Rădoi a dezvăluit ce le-a spus jucătorilor de la naționala de tineret cu privire la convocarea la prima reprezentativă.
Mirel Rădoi, dezvăluiri despre echipa națională
Fostul selecționer a dat însă de înțeles că au existat, la prima reprezentativă, probleme care nu vor fi vreodată făcute publice.
„Da, am discutat cu Cosmin, sunt unele lucruri pe care el mi le-a spus, dar pe care le ştim doar eu, el şi probabil jucătorii. Voi nu le ştiţi şi nu o să le afle nimeni, cel puţin nu de la mine. Într-adevăr, erau nişte lucruri care nu mergeau, dar lucrurile astea le asemăn şi din perioada în care am fost eu la naţională.
Pentru că şi eu, la rândul meu, am prins foarte mulţi jucători, începând cu Filipescu, Gică Popescu, Gâlcă, Adrian Ilie, Moldovan, Ganea, Dorinel Munteanu, care avuseseră rezultate extraordinar de bune şi cu generaţia ’94 şi tot ceea ce înseamnă următoarele calificări.
Şi noi, când am ajuns la naţională, fiind jucători tineri, ne uitam la ei ca la nişte zei, dar nu puteam să facem lucrurile aşa cum le vedeau ei. Iar ei se uitau la noi că nu ne ridicam la nivelul lor, dar probabil că am avut norocul că ei ne-au înţeles pe noi. Ceea ce cred că atât la Cosmin, cât şi când am venit eu, cei cu experienţă nu le-au dat un timp de acomodare celor de la tineret. Au avut aşteptări ca performanţele de la tineret să le aibă la echipa mare.
Le-am explicat jucătorilor de la tineret, când mergeau la echipa mare, că lucrurile sunt diferite şi ceea ce le-am explicat şi jucătorilor când am venit la naţionala mare e că lucrurile sunt schimbate”, a spus Mirel Rădoi, potrivit Telekom Sport.