Mirel Rădoi le răspunde dinamoviștilor care l-au trimis la oftalmolog fiindcă nu a convocat niciun jucător alb-roșu la naționala de tineret: „Reacția lor e agresivă! Sper ca pe viitor să nu se mai întâmple”

Mirel Rădoi va debuta ca selecționer la naționala Under 21, „tricolorii” mici urmând a avea dubla cu Portugalia și Bosnia în preliminariile Euro 2019. Primul joc va avea loc pe 7 septembrie pentru ca pe 11, la Ovidiu, să-i întâlnească pe bosniaci. Fostul idol al roș-albaștrilor nu a convocat niciun dinamovist.

„Cred că atacurile o să continue, și nu numai la Dinamo. Cred că mereu o să fie cluburi supărate. Într-un fel îi înțeleg pentru că sunt subiectivi și singurul lucru pozitiv din acel discurs al celor de la Dinamo este ca au ieșit public și și-au apărat jucătorii. Reacția mi s-a părut puțin agresivă și sper ca pe viitor să nu se mai întâmple. Asta nu înseamnă că jucătorii pe care îi vedem acum la națională sunt cei mai buni pentru toată lumea. Sunt cei mai buni din țară pentru mine.

Cu atât mai supărător mi se pare, pentru că lumea ar trebui să mă cunoască. Și în toți anii ăștia, atât timp cât am fost și jucător, și antrenor, eu am arătat că sunt imparțial. De foarte multe ori am fost acuzat că mă iau de Steaua și Gigi Becali, acum că favorizez clubul”, a spus acum Mirel Rădoi.

Alexandru David, președintele lui Dinamo, spunea după ce a fost anunțat lotul: „Ne gândim serios să-i plătim lui Mirel Rădoi un consult complet la oftalmologie! Nu se poate să nu convoci pe nimeni de la Dinamo, în condițiile în care practic ai venit la toate meciurile lui Dinamo și ai văzut calitatea tinerilor!…Dacă are alte probleme, atunci nu ar trebui să fie acolo. Sângele apă nu se face, asta am înțeles, iar să înlocuim roș-albastrul acum cu alte culori e destul de complicat”.

Lotul convocat de Mirel Rădoi:

Portari: Ionuț Radu (Genoa), Andrei Vlad (FCSB), Cătălin Căbuz (Hermannstadt);

Fundași: Radu Boboc (FC Viitorul), Florin Ștefan (OSK Sepsi), Florin Borța (U Craiova 1948 Club Sportiv), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Alex Pașcanu (Leicester), Adrian Rus (OSK Sepsi), Ionuț Nedelcearu (UFA);

Mijlocași: Marco Dulca (Swansea City), Răzvan Oaidă (FC Botoșani), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 Club Sportiv), Ianis Hagi (FC Viitorul), Sebastian Mailat (CFR 1907 Cluj), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Olimpiu Moruțan (FCSB), Alexandru Mățan (FC Viitorul), Darius Olaru (Gaz Metan);

Atacanți: Adrian Petre (Esjberg), Florinel Coman (FCSB), Andrei Ivan (Rapid Viena).

Publicat: 03 09. 2018, 15:08
Actualizat: 03 09. 2018, 15:09