Adrian Mutu a intrat deja „în pâine”. A doua zi după ce a fost numit selecționerul naționalei de tineret a plecat în Spania să vadă cum se pregătesc jucătorii din liga 1 pe care îi are în vedere. Mirel Rădoi era deja acolo de două zile. Înainte să plece în cantonament, Rădoi a explicat încă o dată cum vede colaborarea cu Adi Mutu. Mesajul a fost clar și ferm.
Mirel Rădoi a avut mai multe variante pentru postul de la tineret. A explicat de ce l-a ales pe Adi Mutu și ce așteptă de la fostul său coleg de națională.
„Trebuie să fie o strânsă legătură între cei doi selecționeri. Cu Adi Mutu am legătură bună… așteptam să fie suspendat la un meci, ca să fiu eu căpitan. Dacă a fost ceva pozitiv atât pentru naționala de seniori cât și pentru cea de tineret, a fost legătura dintre mine și Cosmin Contra.
Ne-am argumentat de fiecare dată convocările. Mi-a explicat de ce poate să-mi dea un jucător sau de ce nu poate. Am înțeles foarte bine mesajul, de la început. Echipa națională de seniori are prioritate! Și în momentul de față va fi la fel. În momentul în care Adi va argumenta de ce un fotbalist ar trebui să meargă la echipa de tineret vom găsi o soluție și vom ajunge la un numitor comun”, a declarat Mirel Rădoi, înainte de plecarea în cantonament, pentru Știrile TVR , .
Adi Mutu nu a fost prima propunere pentru banca naționalei de tineret. Comisia tehnică l-a nominalizat pe Nicolae Dică, dar Mirel Rădoi s-a opus. După puțin timp a fost dezvăluit și motivul: Dică a fost ales de Rădoi „secundul” naționalei de seniori. Tot el a avut ultimul cuvânt și când a fost vorba de numirea lui Mutu la tineret.
„Am ținut ca antrenorul care vine să fie pe aceeași filosofie pe care am clădit-o la tineret, să nă creem o identitate. Eu cred că într-un timp relativ mediu să dăm o identitate naționalei de tineret. Sper ca Adi să continue pe același drum pentru că jucătorii au fost învățați cu o mentalitate de învingători”, a mai declarat Mirel Rădoi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER