Mirel Rădoi, mesaj războinic după victoria cu Armenia: „Dacă nu câștigăm cu Liechtenstein, eu trebuie să îmi arunc licența de antrenor și ei ghetele”
Mirel Rădoi, selecționerul echipei naționale de fotbal a României, a vorbit după victoria cu Armenia și s-a declarat optimist în ceea ce privește clasarea pe locul de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2022.
România și Armenia s-au întâlnit luni seara, pe Stadionul Steaua din București, în cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2022, iar tricolorii au învins cu scorul de 1-0.
România a deschis scorul în minutul 26, prin reușita lui Alex Mitriță. Mulți dintre cei care și-au achiziționat bilete au ratat golul, din cauza faptului că accesul în stadion s-a făcut mult mai dificil și au fost ținuți în ploaie la porțile arenei din Ghencea.
Mirel Rădoi, mesaj războinic după România – Armenia 1-0
România mai are de disputat două meciuri în cadrul Grupei J, cu Islanda, pe teren propriu, pe 11 noiembrie, de la ora 21:45, și cu Liechtenstein, în deplasare, pe 14 noiembrie, de la ora 19:00.
Mirel Rădoi este de părere că meciul cu Islanda va fi decisiv pentru România și consideră că partida cu Liechtenstein trebuie să fie ca și câștigată.
„Mă bucur că am înțeles cu toții mesajele după meciul tur. Într-adevăr, un stadion senzațional. Mi-am adus aminte de acea perioadă de noua ani (n.r. cât timp a jucat la Steaua/FCSB) când au început să strige numele meu. A trebuit să acceptăm că adversarul nu mai are nimic de pierdut și le-am explicat că vor juca cu doi atacanți. Era clar că ușor ne va împinge către propria poartă. Am gestionat foarte bine, au fost câteva momente în care au părut periculoși, dar e normal, și adversarii au calitate.
(n.r. despre meciul cu Germania) În unele momente am reușit să acoperim diferența de valoare între naționala României și naționala Germaniei. Cred că de aici încolo cred că acesta va trebui să fie cursul normal. Așteptările de acum vor fi și mai mari. Ei singuri din momentul de față și-au ridicat barierele foarte sus.
Sunt 90% sigur că momentul ăsta putem spera la locul 2. Chiar dacă avem două partide, nu avem decât o finală, cea cu Islanda. V-am spus, dacă batem Islanda, apoi nu câștigăm în Liechtenstein, cu tot respectul pentru ei, nu avem ce căuta nici măcar la baraj. Dacă depinde calificarea la baraj de meciul cu Liechtenstein și nu suntem în stare să câștigăm, jucătorii trebuie să își arunce ghetele, eu arunc legitimația de antrenor. Nu mă interesează, pot să intre și spectatorii pe teren, noi trebuie să câștigăm! Dacă pierdem, rămânem în Liechtenstein.
Din ce știu, meciul cu Islanda se va disputa tot aici (n.r. pe Stadionul Steaua)”, a spus Mirel Rădoi, la Pro TV.