Mirel Rădoi, scrisoare emoționantă pentru fanii României. „Asta vă rog și acum. Să ne promitem că facem totul, pentru noi și ai noștri!”
Mirel Rădoi, selecționerul echipei naționale a României, a ținut să transmită câteva cuvinte fanilor ”tricolorilor”. Astfel, acesta a făcut apel la calm, toate acestea deoarece țara noastră trebuie să treacă peste pandemia de coronavirus.
Scrisoarea lui Mirel Rădoi adresată suporterilor echipei naționale a României a fost publicată pe site-ul oficial al celor de la FRF, iar selecționerul primei reprezentative a încercat ă îi sensibilizeze pe români. Mai mult, Mirel Rădoi le-a făcut și o promisiune fanilor României în plină pandemie de coronavirus.
”Dragi, coechipieri,
Da, așa v-am simțit mereu ca jucător, așa vă simt și acum!
Am știut tot timpul că voi sunteți acolo, din tribună, coechipierii mei. Că nu e nevoie să vă văd, prins în fazele de joc, e suficient doar să vă aud și mă pot baza pe voi, exact ca pe un coleg de echipă incredibil de valoros.
Să vă știu alături de mine a însemnat și înseamnă mai mult decât pot spune în cuvinte. Iar ca selecționer al României, gândul că așteptăm împreună bucuria fotbalului mă face mândru și îmi dă speranță. În această perioadă grea, avem nevoie să știm că ceilalți sunt bine, chiar dacă nu îi vedem. Prin grija noastră, chiar și din depărtare, le facem bine.
E o provocare nouă pentru toți. Dar știți că eu nu mă temeam niciodată de provocări pe teren, ei bine, sunt și eu convins azi că nu e loc de teamă pentru niciun român. E nevoie doar de răbdare, grijă și responsabilitate. Dacă la Euro U21 am reușit să vă bucurăm, fiți convinși că va veni vremea să o facem și cu naționala de seniori. Vara trecută, băieții noștri și-au depășit limitele, iar parametrii lor fizici la turneul final din Italia și San Marino au fost incredibili.
Acum, trebuie să demonstrăm noi, prin echilibrul psihic și înțelepciunea pe care le avem, că putem să depășim parametrii firești în viața de zi cu zi. Că putem să avem grijă de noi și de familiile noastre. Și putem! Nu vă promit că vom câștiga toate partidele pe teren. Dar vă promit că la finalul fiecăreia dintre ele, ne vom putea privi în ochi, ca adevărații coechipieri. Eu și voi, românii mei minunați. Și că în acel moment vom ști, fără cuvinte, că fiecare din noi a făcut totul pentru victorie.
Asta vă rog și acum. Să ne promitem că facem totul, pentru noi și ai noștri. E mai important decât orice din fotbal. Pentru că acum, prin acest meci cu pandemia, ne calificăm ca OAMENI.
Vă îmbrățișez, Paște Fericit!”, s-a arătat în scrisoarea selecționerului.