Mirel Rădoi este avertizat de Ion Crăciunescu, înaintea meciului cu Germania, cel mai tare adversar din preliminariile pentru Campionatul Mondial 2022, din Qatar. Fostul mare arbitrul a găsit câteva motive de speranță înaintea partidei, dar avertizează asupra metehnelor jucătorilor români.
Meciul dintre România și Germania se va disputa duminică, 28 martie, de la ora 21:45, pe Arena Națională, în cadrul celui de-al doilea meci din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022. Partida va putea fi urmărită în format Live Video Online pe ProSport.ro.
„Mie mi-au plăcut câteva lucruri la națională, agresivitatea jucătorilor, parcă am încercat să combinăm mai în viteză, dar primim goluri aproape la fiecare meci, asta mă pune pe gânduri. Și primim cam câte două pe meci. De ce? Mi-e frică cu nemții, știți cum e, nu te iartă când te prind.
Mirel Rădoi are calitatea de motivator. Eu văd că încearcă să schimbe ceva. Noi avem niște metehne de care ne debarasăm greu de tot. Construim lent, cu multe pase în lateral, până dăm o pasă trece nu știu cât timp… Vrea să scăpăm de asta, să fim mai rapizi” , a spus Crăciunescu, la Digi Sport.
Și Ilie Dumitrescu are câteva sfaturi înaintea întâlnirii din aceasta seară. „Există jucători la un anumit nivel. Dom’le, vorbim de jucători din Champions League în echipa asta. Nu cred că există vreun jucător care să nu fi jucat în Champions League în formula de start.
Sunt jucători de la Bayern, City, Dortmund, Chelsea, dar meciurile astea sunt extrem de utile și eficiente pentru jucătorii noștri. E o experiență extraordinară, crești, dar trebuie să simți și să pui probleme”, a spus și fostul mare atacant al naționalei.
România s-a impus cu 3-2, cu Macedonia de Nord, în prima partidă a grupei.
Programul naționalei:
25 martie: România – Macedonia de Nord 3-2 28 martie: România – Germania, ora 21:45 (Arena Națională) 31 martie: Armenia – România, ora 19:00
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER