Mirel Rădoi, gest de disperare la pauza barajului cu Islanda! Speranțele românilor puse în Ianis Hagi, Gabi Iancu și George Pușcaș
Islanda nu a avut milă de România în barajul pentru calificarea la Euro 2020. Nordicii au condus cu 2-0 la pauză, iar Mirel Rădoi a recurs la o mutare drastică. A făcut trei schimbri încă de la pauza partidei.
Mirel Rădoi a avut parte de mai multe vești proaste înaintea partidei cu Islanda. Vlad Chiricheș și Ionuț Nedelcearu au părăsit lotul de la Mogoșoaia încă de la începutul săptămânii. Și, ca lucrurile să devină cu adevărat dramatice pentru linia defensivă a tricolorilor, Dragoș Grigore a declarat forfait chiar înaintea meciului.
Mirel Rădoi, gest de disperare la pauza barajului cu Islanda! Speranțele românilor puse în Ianis Hagi, Gabi Iancu și George Pușcaș
Sigurdsson a dat lovitura cu România și a reușit dubla în minutele 16 și 35 (VIDEO AICI).
Imediat după pauză, Mirel Rădoi a dictat schimbarea liniei de atac. Au ieșit Mitriță, Ciprian Deac și Denis Alibec.
Misiunea de a evita un dezastru le-a revenit lui Ianis Hagi, Gabi Iancu și George Pușcaș, care a fost trimiși pe teren în mintul 46.
Mirel Rădoi e sigur: „Nu există un alt jucător de valoarea lui Ianis Hagi”
Selecționerul Mirel Rădoi l-a lăudat pe Ianis Hagi, mijlocașul de 21 de ani legitimat la Rangers.
„El este foarte relaxat, înţelege. S-a născut cu presiune! Numele Hagi deja îţi dă presiune, să mai ai şi un tată care a fost cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor…e clar că, oricât ai vrea să ascunzi acea presiune, nu ai cum, pentru că te-ai născut cu ea. El ştie şi încearcă să o perceapă ca atare, să o folosească în aspectele pozitive”, a declarat Mirel Rădoi pentru AS.ro.
ECHIPELE DE START!
Islanda: Halldorsson – Palsson, R. Sigurdsson, Arnason, H. Magnusson – Traustason, A. Gunnarsson, Bjarnason, Gudmundsson – Sigurdsson, Finnbogason
Rezerve: Kristinsson, Runarsson, Saevarsson, Eyjolfsson, Ingason, Sigthorsson, Anderson, Sigurjonsson, Kjartansson, Gudmundsson, Bodvarsson, Skulason
Selecționer: Erik Hamren
România: Tătărușanu – Manea, Bălașa, Burcă, Camora – Stanciu, Crețu, Maxim – Deac, Alibec, Mitriță
Rezerve: Niță, Lazar, Toșca, Cicâldău, Pușcaș, Bancu, Keșeru, I. Hagi, Marin, Iancu, Grigore
Selecționer: Mirel Rădoi
Stadion: „Laugardalsvollur” (Reykjavik)
Arbitru: Damir Skomina; Asistenți: Jure Praprotnik, Robert Vukan (toți din Slovenia)
Programul echipei naționale a României:
Semifinala play-off-ului EURO
Islanda – România, 8 octombrie, ora 21:45
Liga Naţiunilor | Liga B, grupa 1
Norvegia – România, 11 octombrie, ora 19:00
România – Austria, 14 octombrie, ora 21:45