Momentul în care „dușmanul” ți-e prieten. „Il Luce” primit cu aplauze în Gruia și o atmosferă turcească

Vă mai amintiți lacrimile lui Răzvan Lucescu și sărutul părintesc al lui „Il Luce după Șahtior – Rapid, în Cupa UEFA? Iată că a venit rândul marelui Lucescu să se dueleze iarăși cu românii săi. La nivelul de echipe naționale acum și se pare că asta este doar  soarta antrenorilor de geniu ai României. La fel s-a petrecut și cu Piști Kovacs, primul „Mister” de care a auzit fotbalul cu adevărat mare.

„Va fi o bucurie”, spunea Mircea Lucescu la conferința de presă. Și prezența sa pe gazonul din Gruia a fost cu adevărat o bucurie, pentru fanii naționalei. Un lucru este clar, chiar dacă nu a mai antrenat niciodată naționala noastră, după acel nenorocit de succes, 4-0 cu Austria. Fanii reprezentativei îl văd pe „Il Luce” ca pe o victimă a conducătorilor care n-au fost capabili sau n-au vrut să-l aducă la națională. A zâmbit cu carisma sa imposibil de imitat, atunci când stadionul l-a aplaudat de parcă nu era în fruntea „oștirii otomane”. A spus că nu ar fi antrenat naționala noastră pentru a nu fi înjurat de ai săi. Din păcate, la aplauze nu s-a gândit.

Atmosferă ca în Turcia

După primirea triumfătoare s-a așezat în fața băncii de rezerve, urmărind cu este atacat de ai săi. La propriu, pe teren. A țipat, s-a agitat puțin, dar parcă a făcut totul cu răspundere și limită, pentru a nu-i deraja pe cei care l-au aplaudat. Era oricum greu să se audă în vacarmul din Gruia, unde tropotele spectatorilor pe tribuna metalică se auzeau mai ceva ca tobele turcilor, la meciurile nebune din derby-urile Istanbulului. Probabil o urmă de regret a simțit și „Il Luce”, pentru că în tot entuziamsul din tribune și din teren, el era omul din „cealaltă tabără”.