Gică Hagi (59 de ani) a fost prezent la conferința de presă dinaintea meciului de adio al Generației de Aur, care are loc pe Arena Națională, în fața unui stadion aproape plin.
În timpul conferinței de presă, Hagi a fost întrebat de jurnaliști dacă regretă că nu a reușit să se califice cu echipa națională în semifinalele Cupei Mondiale din 1994.
Acesta a fost momentul în care „Regele” s-a întristat și a schimbat tonul.
Gică Hagi a vorbit despre momentul din 1994, de la Mondial, moment care l-a și întristat, de altfel.
„La Mondial, am lăsat loc pentru alții. Am fost aproape de a ajunge acolo sus. Am crezut cu toții și eram convinși că puteam juca toate meciurile la Mondial, dar această generație a făcut performanțe foarte mari. Pentru fotbalul românesc e ceva extraordinar. N-a fost să fie în acel sfert de final. Dar am lăsat loc de bună ziua, să aibă loc și cei tineri. Ce mai putem face acum? România, cu un proiect foarte bun, poate ajunge într-o semifinală. Ăsta trebuie să fie obiectivul.
Ce avea această generație: avea talent, dar și ceva special. E vorba de ce face diferența. E vorba despre cel care se trezește mai devreme, cel care are motivație și ambiție. Fiecare dintre noi voia să fie cel mai bun.
Era mereu o întrecere între noi. Și de aceea am făcut performanțe foarte mari. Motivația și ambiția fac diferența.
Asta e una din cauze. S-a descoperit ceva. Dacă erau ei (n.r. Ioan Ovidiu Sabău și Marius Lăcătuș), cu siguranță eram în semifinale. Poate și în finală.
Când am ajuns în America eram convinși că putem fi cei mai buni. Ne simțeam bine și puternici. Știam că nicio echipă nu e mai bună, că ne putem bate de la egal la egal cu fiecare”, a spus Gică Hagi.
Vineri seară a avut loc dineul organizat pentru membrii Generației de Aur și jucătorii Selecționatei Lumii. În cadrul evenimentului, mai multe tricouri ale marilor fotbaliști au fost vândute cu sume exorbitante.
Cel mai scump tricou care s-a vândut a fost cel al lui Gheorghe Hagi, cu suma de 30.000 de euro. Tricoul a fost cumpărat de Veronica Schmidt, care este soția celui care controlează grupul Automobile Bavaria.
La rândul său, Hagi a cumpărat tricoul colegului său din Generația de Aur Ilie Dumitrescu, pentru care a plătit 6.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER