Momentul tulburător pe care milioane de români l-au văzut în direct! Ce s-a întâmplat pe banca de rezerve în momentul în care s-a cântat imnul gazdelor în Israel – România: totul a fost filmat!
Momentul tulburător pe care milioane de români l-au văzut în direct la TV s-a petrecut cu puțin timp înainte de startul meciului Israel – România, în timpul intonării imnului de stat al evreilor.
Momentul tulburător pe care milioane de români l-au văzut în direct! Ce s-a întâmplat pe banca de rezerve în momentul în care s-a cântat imnul gazdelor în Israel – România: totul a fost filmat!
Yossi Benayoun, fostul fotbalist de la West Ham United, Liverpool, Chelsea sau Arsenal, printre altele, în prezent director tehnic în cadrul Federației Israeliene de Fotbal, a fost surprins cu lacrimi în ochi în acele momente foarte emoționante, din motive evidente, reprezentate de drama prin care trece poporul evreu în această perioadă, în contextul războiului cu gruparea teroristă Hamas.
În plus, fostul mijlocaș ofensiv a fost afectat direct de acest conflict militar, întrucât, în luna octombrie, în prima fază a agresiunii teroriștilor asupra Israelului, familia surorii lui Benayoun a fost atacată de către militanții Hamas, iar nepotul fostului fotbalist s-a luptat cu ei, omorând chiar trei dintre aceștia. De asemenea, cumnatul lui a suferit răni serioase la un braț și drept urmare a avut nevoie de o intervenție chirurgicală.
Pe de altă parte, jucătorii naționalei Israelului au dat semne clare că situația extrem de delicată din țara lor i-a motivat suplimentar și au început în forță meciul cu România, reușind să deschidă scorul în minutul 2, grație golului marcat de Eran Zahavi, ulterior unei greșeli de marcaj făcute de George Pușcaș.
Mai mult, în minutul 6, fotbaliștii lui Alon Hazan au fost aproape de 2-0, la o fază în care Horațiu Moldovan a greșit grav, pasând la un adversar. Totuși, elanul israelienilor a fost tăiat în minutul 10, atunci când George Pușcaș și-a răscumpărat eroarea și a reușit să egaleze cu o lovitură de cap din 3 metri, în urma unui șut superb trimis de Drăguș în transversală din afara careului.