„Mourinho mi-a zis că jucăm cu patru portari și șapte fundași”

Gigi Becali a dezvăluit cum a trăit Mourinho meciul de la Constanța și spune că portughezul s-a mirat de cât de defensiv a jucat România.

"Mourinho mi-a zis că jucăm cu patru portari și șapte apărători; eu i-am zis că aș juca cu cinci portari și șase apărători, cum a jucat Feroe cu noi. Dădeam mingea în aut, să vină ei cu ea. Pentru ce să mă duc eu cu ea la 2-0, să obosesc? Din păcate am avut ocazia să marcăm și al treilea gol. La 2-0 relaxarea a venit de la sine, pentru că nu poți fizic.", a spus Patronul Stelei la Telesport.

Latifundiarul a mărturisit că antrenorul lui Inter a fost impresionat de cei doi fundași centralui ai naționalei: "Mourinho mi-a mai zis că avem un cuplu de fundași centrali extraordinar, dar nu sunt ce vrea el, că sunt cam lenți. M-a impresionat Mourinho – un mare antrenor, știa jucători de mâna a 3-a: știa de Niculescu, întreba de Adrian Ilie. Îl știa si pe Fl.Petre. Cu Rădoi la mijloc ar fi fost altceva; Ribery ăsta nu mai mișca dacă era Bănel în teren. Dacă îi dai două goluri Franței, o să vedeți că ne calificăm. Jucăm extraordinar la ce jucători avem."

CLICK AICI PENTRU A VEDEA CE PĂ‚RERE ARE DAN FILOTI DESPRE MECIUL ROMÂNIA-FRANȚA

Becali a analizat în detaliu prestația jucătorilor români: "Raț și Ogăraru au fost terminați în repriza secundă, Chivu n-a mers, Mureșan a alergat dar nu e de nivelul ăsta, Marica a fost singurul care a mai jucat ceva. Cociș în repriza a doua a fost mort, Petre mort. În repriza secundă unu n-a mers. Mourinho mi-a zis în glumă că vrea să vină la Steaua iar eu i-am zis că mai întâi să jucăm finala Ligii Campionilor cu Inter și apoi să vină."

 

 

Publicat: 12 10. 2008, 01:56
Actualizat: 12 10. 2008, 08:03