Adrian Mutu, care a revenit la naționala României după 17 luni de absență, a vorbit despre perioada în care a stat departe de tricolori.
Atacantul și-a recunoscut greșelile din trecut și spune că vrea să profite la maxim de ultimii ani ai carierei.
„La 32 de ani majoritatea te consideră deja bătrân. Cu siguranță puteam să obțin mai mult din această carieră dacă aveam alt comportament și nu făceam unele greșeli. Nu mai am mulți ani în față ca jucător și încerc să îi duc la capăt cu demnitate. Nefiind eu la națională, era normal ca Florescu să-l poarte, nu cred că e o problemă. Am fost învățat să fiu un om decisiv, când o să simt că nu mai pot, o să mă dau la o parte. Câteodată, când te simți invincibil, atunci greșești.
Eu sper să ajut echipa României în continuare. Sunt bine fizic, în procente nu pot să spun cât. Am avut o continuitate care m-a ajutat să mă recuperez fizic. Dacă spunea Răzvan Lucescu că am făcut blat la Belgrad, atunci mă interesa, dar nu a făcut-o. El e selecționerul. Mircea Lucescu e antrenorul lui Șahtior, nu mă interesează ce spune.
Pe Rădoi îl consider unul dintre cei mai buni mijlocași pe care îi are naționala. Trebuie să-i respectăm decizia, știe el ce știe. Atunci când se va calma și nu va mai fi supărat, poate își va schimba ideile. Mă interesează să bat recordul de goluri al lui Hagi la națională, dar nu e un obiectiv principal.”, a declarat Mutu într-o conferință de presă.
Întrebat dacă va mai lua pastile de slăbit, Mutu a declarat, ironic: „Dacă nu mă voi simți bine, voi apela din nou la pastile de slăbit.”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER