Mutu, două săptămâni cu brațul în ghips. Costea, chemat în premieră la lot
Medicii i-au pus atacantului naționalei României Adrian Mutu o atelă gipsată la cot, în urma accidentării suferite la antrenamentul de marți dimineața, dar l-au asigurat că nu este vorba despre o fractură, informează www.sport.ro.
Atacantul Adrian Mutu a suferit o accidentare la antrenamentul de dimineață al echipei naționale a României și va rata meciul cu Letonia, programat miercuri seară la Urziceni. Adrian Mutu s-a accidentat la un joc școală, după ce a ratat o execuție și a căzut pe spate. Mutu a preluat o minge pe piept, singur în careu, a șutat din voleu după care a picat brusc în careu. Tot staff-ul medical s-a strâns în jurul sau, cu excepția lui Victor Pițurcă. După ce a primit îngrijiri medicale, Mutu a fost scos de pe teren pe brațe.
Conform site-ului oficial al FRF, selecționerul l-a ales pe atacantul Craiovei, Florin Costea, să-l înlocuiască pe Mutu pentru meciul cu Letonia. Astfel, atacantul în vârstă de 23 de ani, este chemat în premieră la lot.