„Mutu e peste Kaka”
Campion mondial cu Argentina în 1978, Daniel Bertoni, acum în vârstă de 53 de ani, face parte din categoria marilor fotbaliști argentinieni. Acesta a evoluat ca aripă dreapta, apărând timp de trei ani și culorile actualei echipe a lui Mutu, Fiorentina.
Aflat la un simpozion la Coverciano, unde a susținut un discurs, fostul jucător nu s-a ferit să îl laude pe Mutu, catalogându-l drept un fotbalist fabulos: „Îmi plac foarte mult Kaka și Ibrahimovic, dar sunt cu adevărat îndrăgostit de Mutu! Este un fotbalist pur sud-american, născut din greșeală în altă zonă a lumii. Cu el pe teren, Fiorentina mă încântă de fiecare dată”, a declarat Bertoni, considerând aportul decarului din trupa „Viola” drept unul decisiv.
Eliminat de Craiova
Laudele lui Bertoni sunt cu atât mai încântătoare pentru Mutu cu cât vin din partea unui fotbalist care a scris istorie în tricoul Fiorentinei, într-o perioadă bună pentru gruparea italiană. Bertoni a jucat 97 de meciuri la Florența între 1981 și 1984, înscriind 27 de goluri.
Interesant este că el a făcut parte din echipa care a fost eliminată de Universitatea Craiova, din Cupa UEFA, după o dublă manșă câștigată de „juveți” cu scorul general de 3-2.