Mutu: „Este vina mea!”
Adrian Mutu a fost foarte trist după meci și abia a reușit să spună câteva cuvinte.
„Din păcate, în această seară s-a văzut că încă nu putem rezista unui astfel de ritm, să jucăm împotriva unor mari forțe din trei în trei zile. Am fost obosiți pentru că am venit după două meciuri istovitoare și când a trebuit să dăm tot ce avem mai bun în noi, ne-am dat seama că nu ne mai țin picioarele, nu mai putem. Nu suntem la nivelul acestor echipe”, a declarat Mutu, care a vorbit și despre penalty-ul ratat cu Italia.
„Am pe conștiință acea lovitură. Va trebui să trec peste asta, pentru că nu-mi este deloc ușor. Lăsați-l pe Codrea în pace. V-am spus, vina pentru ratarea calificării este a mea, dacă vreți neapărat să căutăm un vinovat”, a punctat Adrian, care a vorbit și despre naționala Olandei.
„Valoarea adversarei e peste cea a naționalei noastre. Din păcate, trebuie s-o recunoaștem. Olandezii au fost și mult mai proaspeți decât am crezut noi“, a încheiat Mutu.
Adrian Mutu – atacant România