Atacantul român, Adrian Mutu, a comentat accidentarea pe care a suferit-o ieri, în cantonamentul naționalei, mărturisind că era deja accidentat în momentul în care a făcut foarfeca laterală.
"M-am lovit înainte și nu mi-am dat seama. Am continuat să mă antrenez ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. După acea fază, durerea a devenit insuportabilă și a trebuit să mă opresc. Voi lipsi două săptămâni, dar astfel de lucruri se întâmplă tot timpul. Doctorii au avut grijă de mine, nu vor fi probleme suplimentare.", a declarat Mutu pentru Goal.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER