Mutu: **”Mă doare puțin genunchiul, dar o să strâng din dinți!”

Adrian Mutu este conștient de miza uriașă pe care o implică rezultatul final al meciului cu Serbia și punctează faptul că tricolorii au nevoie neapărat de cele șase puncte puse în joc mâine și miercuri. ‘Starul’ Fiorentinei este pregătit să dea totul pe teren și să ofere din nou un bun exemplu de dăruire colegilor săi.

"Este o presiune mare, ca înainte de fiecare meci. Ne trebuie șase puncte ca să sperăm la calificare. Avem șanse și cu 4 puncte, dar ca să facem un pas înainte trebuie să facem șase. Mă doare puțin genunchiul, dar o să strâng din dinți să intru pe teren. Cineva vrea să mă vadă certat cu Pițurcă. Sperăm să ne bucurăm împreună după meci. Îi voi motiva pe băieți prin exemplul personal, voi alerga, voi da totul!" a spus Mutu la gsptv.

Referitor la eventuala demitere a lui Victor Pițurcă în cazul în care acesta va eșua să conducă naționala spre două succese în fața Serbiei și Austriei, Mutu a evitat să spună prea multe. "Sunt problemele federației, nu trebuie să punem presiune pe antrenor. Pițurcă este antrenorul ideal pentru națională. Vom vedea la final. Cred că, cu două victorii nu se va mai discuta despre antrenori. Avem nevoie de o victorie. Pentru ei este bun și un egal", a explicat Mutu.

Publicat: 27 03. 2009, 14:09
Actualizat: 27 03. 2009, 16:59