Mutu s-a enervat la antrenament!

Începută cu glume simpatice la adresa ziariștilor, ședința de pregătire de ieri a continuat pe un ton mult mai încrâncenat. După obișnuitele mișcări de încălzire ori miuțele 8 la 2, selecționerul a exersat câteva scheme tactice pentru atac. În fapt, spun surse din interiorul naționalei, Piți a încercat să retușeze anumite aspecte care nu prea au ieșit la precedentele antrenamente. Ambele scheme îl vizau pe Adrian Mutu, în sensul că mingile pornite din apărare ajungeau la „Briliant“, iar el urma să le devieze către Marica.

De câteva ori, mișcarea nu a reușit așa cum ar fi trebuit, iar cel mai nemulțumit a fost chiar jucătorul Fiorentinei. Mai mulți fotbaliști au povestit că Mutu a început să înjure în stânga și în dreapta, ținta fiind cei cărora nu le ieșeau pasele. „Noroc că l-a liniștit nea Piți, că era destul de nervos. I-a spus să ne lase în pace”, au povestit colegii.
Lucrurile s-au mai calmat la meciul-școală ce a urmat pe o jumătate de teren. Titularii, știuți deja, contra rezervelor. A ieșit o „miuță” destul de încinsă, mulți dintre jucători fiind conștienți că e ultima lor șansă de a-l convinge pe selecționer. „Mai sunt cinci la sută șanse să se schimbe ceva în prima echipă”, a precizat Pițurcă. Singurele modificări care ar putea apărea se referă la Gigel Bucur sau la Bogdan Stancu în locul lui Florentin Petre. Pițurcă va anunța azi la prânz echipa ce va intra pe teren cu Franța.

Publicat: 11 10. 2008, 00:09
Actualizat: 11 10. 2008, 08:37