Mutu sare la recordul lui Hagi în amicalul cu Australia

FRF a trimis ieri, la solicitarea selecționerului Victor Pițurcă, convocări de principiu pentru 12 stranieri, în vederea meciului amical cu Australia, programat pe 6 februarie pe Estadio Olimpico din Malaga (ora 21:00). Dintre cele două jocuri pe care tricolorii le vor disputa în cantonamentul spaniol, rezultatul cu „cangurii” este singurul care va intra în palmaresul primei reprezentative, această partidă fiind programată la o dată oficială din calendarul FIFA. Pe 2 februarie, o echipă divizionară, formată numai din jucători din campionatul intern, va susține tot la Malaga un amical cu Polonia.

Deși convocările nu sunt definitive, urmând a fi reconfirmate pe 1 februarie, prezența lui Mutu printre tricolori este aproape o certitudine. Atacantul lui Ajaccio (1113 minute jucate și cinci goluri înscrise în 15 meciuri) se află pe lista preliminară și doar o accidentare l-ar scoate din schemă. Mutu ar relua astfel cursa de urmărire a lui Hagi, în topul golgheterilor la națională. Mutu a înscris 34 de goluri, cu unul mai puțin decât „Regele”. O mare surpriză este prezența printre convocați a mijlocașului Adrian Stoian (Chievo, 22 de ani luna viitoare), care s-ar afla la prima prezență în tricolor. Pe lângă stranieri, la amicalul cu Australia vor ajunge și jucătorii Stelei.

Publicat: 23 01. 2013, 03:00
Actualizat: 23 01. 2013, 03:00