Nașul, pe șantier
După conferința de presă de ieri, Mircea Sandu (foto, în stânga) i-a invitat pe ziariști pe șantierul unde se ridică noul stadion al FRF.
Îmbrăcat elegant, președintele nu a ținut cont de praful din zonă și a pășit hotărât în interior, spre stupoarea muncitorilor care observau cum impecabilele ghete Paciotti ale Nașului prindeau, treptat, culoarea pământului. Oarecum jenat de liniștea de pe șantier, inginerul-șef i-a explicat imediat lui Sandu: „Este și ora mesei, dar ați prins și o pană generală de curent, de asta nu sunt muncitorii pe macarale“.
„Deja îmi imaginez cum vor arăta scaunele. Voi discuta și cu arhitecții, să vedem dacă putem pune scaune multicolore, pentru că îmi plac arenele din Portugalia, care dau senzația că sunt pline tot timpul datorită scaunelor de diferite culori”, a spus Sandu.„Până la sfârșitul anului, stadionul va fi finalizat în proporție de 60%“, îl lămurește inginerul-șef, iar Mircea Sandu continuă în aceeași notă optimistă: „În 2011 vom face o inaugurare fastuoasă, iar naționala va juca împotriva unei echipe mari din lume“.
600 de invitați la centenarul FRF
Mircea Sandu a mai dezvăluit ieri că bugetul alocat pentru aniversarea centenarului FRF, care va avea loc la mijlocul lunii mai, este de 400.000 de euro. „Vor fi prezenți oameni din artă care sunt cunoscuți atât pe plan intern, cât și internațional. Va fi un spectacol cu lasere, iar numărul de persoane invitate va fi de peste 600. Vor fi angrenate trei hoteluri, plus Palatul Parlamentului, în special Sala Unirea.”, a precizat Sandu.
Â