Nașul VI

La FRF bate vântul schimbării. După Gică Popescu și directorul general al Federației, Ionuț Lupescu dă de înțeles că ar vrea să vină în locul „Nașului” Sandu. Totuși, greii Ligii I nu prea văd cum ar putea fi dat jos din funcție un om cu puterea lui Mircea Sandu.

Aliatul de nădejde de mai mult de un deceniu, Mitică Dragomir nu se dezminte și e vehement. „Îl susțin pe Mircea Sandu, nici nu încape îndoială! Sunt cu el în echipă de atâta timp și pot să spun că doar proștii cred că e nevoie de o schimbare la Federație!”, a afirmat „Corleone”, care îl vede pe „Kaiser” drept o victimă sigură la alegerile viitoare: „E dreptul lui Lupescu dacă vrea să candideze, însă îl avertizez că nu are nicio șansă!”.

Iancu: „Să vină Platini!”

Deși l-a atacat în mai multe rânduri, nici finanțatorul lui FC Argeș, Cornel Penescu, nu îl vrea plecat pe Sandu. „Pe mine nu prea mă interesează, însă credeți că e mai bun Lupescu decât Mircea? Dacă s-ar vota acum, tot pe «Nașul» l-aș alege, măcar p-ăsta îl cunosc!”, a menționat Penescu, contrazis însă de cel mai aprig contestatar al lui Mircea Sandu, patronul Timișoarei, Marian Iancu. „Dacă aș fi pus în situația de a alege între el și Lupescu, l-aș alege pe al doilea. Sunt pentru tinerețe și dinamism, iar Lupescu are și o experiență importantă de partea sa. Sandu e un președinte static, care nu mai are nimic de dovedit, nicio provocare. Eu l-aș pune președinte pe Platini. Sau pe Beckenbauer!”, a punctat patronul bănățenilor. Doar șeful „juveților“, Adrian Mititelu este indecis, părând a nu fi foarte încrezător în niciunul din ei. „Domne’, eu mă abțin. Nu știu ce să zic nici de Lupescu, nici de Sandu. Cert e că aș vrea ca președintele FRF să aibă grijă și de Universitatea Craiova!”, a conchis Mititelu. Dacă va câștiga și alegerile de anul viitor, „Nașul“ de la FRF ar ajunge la cel de-al șaselea mandat în fruntea Federației!

"Dacă s-ar vota acum, l-aș alege tot pe Sandu. Până la urmă, pe ăsta îl cunosc, merg pe poteca bătătorită" – Cornel Penescu, finanțator FC Argeș

"Sunt de partea lui Mircea Sandu. Lupescu are dreptul lui să candideze, dar nu are nicio șansă. Deocamdată, Sandu e de neînlocuit!"
– Dumitru Dragomir, președinte LPF

 

Publicat: 24 01. 2009, 08:00
Actualizat: 24 01. 2009, 08:50