National Arena e aproape gata! FOTO Imagini pe care nu le-ai mai văzut până acum!** AICI trebuia să se schimbe Messi! Poze din vestiare, dușuri, saună și tribune
Cel mai modern stadion din România e pregătit de inaÂugurare,
chiar dacă data primului meci rămâne incertă. Oamenii care în
ultimii ani au muncit pe șantierul de la Național Arena au
sărbătorit joi seara, în stadion, terminarea lucrărilor!
Național Arena mai are nevoie acum doar de meciuri! Covorul de
iarbă a fost pus în totalitate, vestiarele sunt gata, la fel și
lojele în care vor sta VIP-urile de la noi. La începutul săptămânii
viitoare vor ajunge și băncile de rezerve, iar gazonul va fi tuns
pentru prima dată. „Nici nu știți ce sentiment de satisfacție ne
încearcă acum”, spune mândru Bogdan Hreapcă în timp ce arată pe
iPhone o poză făcută la prima sa vizită la locul pe care stă acum
Național Arena. „Abia fusese demolat vechiul stadion atunci. Uite
acum ce e aici!”.
Stadionul Big
Brother
Constructorii n-au nicio emoție pentru meciurile cu grad ridicat de
risc ce urmează să se joace pe noua arenă din București. Opt sute
de angajați ai unei firme de pază vor asigura protecția
spectatorilor, iar sistemul de securitate al stadionului e identic
cu cele folosite în Premier League: „Camerele îi reperează singure
pe huligani! Noi introducem în baza de date caracteristicile
comportamentale ale suporterilor-problemă și camerele îi detectează
din miile de oameni de pe stadion”, explică directorul de
investiții al primăriei.
Chef
până dimineața
Înainte ca lumea bună să se îngrămădească să taie panglica noului
stadion, acesta a fost cinstit printr-o petrecere a muncitorilor.
Joi seara, aceștia s-au strâns în arenă pentru un chef ce a ținut
până târziu în noapte. „Au petrecut șefii până la două dimineața
aici”, au povestit oamenii din jurul Național Arena.
Becali
vrea să administreze Național
Arena!
După ce Sorin Oprescu
a afirmat că un meci pe noua arenă din București ar costa
aproximativ 75.000 de euro, Gigi Becali a anunțat că va participa
la licitația care se va organiza pentru administrarea stadionului.
De asemenea, patronul Stelei nu renunță la ideea de a muta echipa
pe Național Arena și spune că poate plăti până la 35.000 de euro
pentru un joc.