Național Arena, locul de joacă al vedetelor. La ultimul meci al lui Advocaat, Olanda vine la București cu un lot plin de nume importante

Al patrulea meci pentru Cosmin Contra pe banca tehnică a naționalei României e sinonim cu ultimul al lui Dick Advocaat la cârma Olandei. Marți, de la 21:00, tricolorii vor juca pe Arena Națională un meci în care, în urmă cu câțiva ani, plecau cu o misiune imposibilă. Au rămas, însă, numele mari!

Aflată în cel mai prost moment din istoria recentă, Olanda vine la București cu jucători de la Barcelona, Manchester United, AS Roma sau Lyon, încercând să-i ofere lui Dick Advocaat o despărțire frumoasă de banca tehnică.

Lotul Olandei pentru amicalul cu România:

  • Portari: Jasper Cillessen (Barcelona), Jeroen Zoet (PSV), Sergio Padt (FC Groningen)
  • Fundași: Daley Blind (Manchester United), Virgil van Dijk (Southampton), Joel Veltman (Ajax Amsterdam), Nathan Ake (Bournemouth), Matthijs de Ligt (Ajax Amsterdam), Timothy Fosu-Mensah (Crystal Palace), Karim Rekik (Hertha BSC)
  • Mijlocași: Memphis Depay (Olympique Lyon), Wesley Sneijder (Nice), Kevin Strootman (AS Roma), Marco van Ginkel (PSV), Donny van Beek (Ajax Amsterdam), Steven Berghuis (Feyenoord), Davy Propper (Brighton&Hove Albion), Tonny Vilhena (Feyenoord), Giorginio Wijnaldum (Liverpool)
  • Atacanți: Ryan Babel (Besiktas), Quincy Promes (Spartak Moscova).

La fel ca naționala noastră, Olanda a ratat calificarea la Campionatul Mondial din Rusia, batavii terminând doar pe locul al treilea o grupă câștigată de Franța și terminată pe locul secund de Suedia.

Publicat: 12 11. 2017, 15:27
Actualizat: 12 11. 2017, 15:28