Naționala de futsal a României a pierdut primul meci al grupei preliminare pentru EURO-2012
Echipa națională de futsal a României a pierdut, joi seară, la
Târgu Mureș, cu scorul de 5-6 (1-5), primul meci al grupei a 4-a
preliminară pentru calificarea la Campionatul European din 2012, în
compania reprezentativei Slovaciei.
Pentru România au marcat Matei, Dumitru Stoica (2) și Cosmin
Gherman (2).
Naționala Slovaciei a condus la un moment dat cu 4-0 în prima
repriză, în majoritatea părții secunde România evoluând cu un
jucător de câmp în locul portarului. Cu patru minute înainte de
finalul timpului regulamentar, România a reușit să egaleze situația
pe tabela de marcaj, dar a continuat să evolueze în fazele de atac
cu un jucător de câmp în locul portarului. Golul învingătorilor a
venit cu mai puțin de două minute înainte de finalul partidei,
printr-un șut din propriul careu al lui Anton Brunovsky.
În celălalt meci al grupei a 4-a a preliminariilor pentru
Campionatul European din 2012, Cehia a învins Norvegia cu scorul de
4-3.
În a doua zi a turneului de la Târgu Mureș, vineri, România
întâlnește, de la ora 19.00, Norvegia, în timp ce de la 16.30 se
dispută partida dintre Cehia și Slovacia.
La Campionatul European din 2012, care se dispută în Croația, se
califică primele clasate din grupele preliminare și cele mai bune
cinci locuri din cele șase grupe de calificare.
MEDIAFAX