Naționala, încă trei ani cu Ursus
Federația a prelungit zilele trecute înțelegerile cu sponsori ai
săi cei mai importanți. În următorii trei ani, în conturile FRF vor
intra 5,1 milioane de euro, plătiți de Ursus și de Timișoreana.
Contractele cu producătorii de bere Ursus, respectiv
Timișoreana, pentru echipa națională, în ceea ce privește Cupa
României, au aceleași clauze și aceleași coordonate financiare ca
și până acum. Cei doi sponsori au fost de acord să prelungească cu
trei ani, directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, semnând din
partea FRF pe finalul anului trecut noile înțelegeri. Este vorba de
un total de 1,7 milioane de euro anual, bani încasați de FRF.
Rămân
aceleași premieri în Cupă
În ceea ce privește Cupa României, premierile pentru echipele
participante rămân cele de până acum, dat fiind că și contractul cu
Timișoreana este același. Câștigătoarea trofeului primește 77.500
de euro, adunând, cu tot cu premierile din fazele inferioare
finalei, un total de 100.000 de euro. Cluburile angrenate în
competiție câștigă bani începând cu optimile de finală, indiferent
dacă pierd sau se califică. Totalul premiilor acordate echipelor se
ridică la 231.000 de euro, adică valoarea contractului semnat cu
Timișoreana.
1,7
milioane de euro anual încasează federația din
contractul de sponsorizare cu Ursus
30
milioane de euro încasează federația engleză de
fotbal din ultimul contract de sponsorizare semnat cu Vauxhall
(Opel)