Naționala, întâmpinată de ambasadorul României în Elveția
Delegația naționalei României a ajuns la St. Gallen, unde tricolorii vor efectua un stagiu de pregătire în vederea participării la Campionatul European din Elveția și Austria. Întreaga delegație va fi cazată la hotelul Santispark din St. Gallen. Echipa României a fost preluată de la aeroportul Altenrhein (situat la 20 de km de hotelul unde vor fi cazați tricolorii) de către ofițerul de presă al FRF, Paul Zaharia. Drumul de la aeroport la hotel a fost făcut cu autocarul vopsit în culorile roșu-galben-albastru, pe care este inscripțonat sloganul "România te iubim și cu tine ne mândrim"
Componenții echipei naționale au fost așteptați la hotelul din St. Gallen de către ambasadorul României în Elveția, Ionel Nicu Sava.
Jucătorii români au avut parte de o primire călduroasa, fiind aplaudați de angajații hotelului Santispark.
Un drapel al României a fost arborat la recepția hotelului.