Naționala, la limita rușinii

Naționala, la limita rușinii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tricolorii au terminat apărându-se. Frig, ploaie măruntă și semiîntuneric. Un teren îmbibat cu apă și 11 adversari dispuși pe trei rânduri, cel mai avansat dintre ele situat la marginea careului mare. Acestea au fost condițiile în care naționala României a încercat reabilitarea după înfrângerea rușinoasă de acasă, cu Lituania. Tricolorii au început partida la fel de umezi ca vremea de afară. Slabi și în lipsă de inspirație, jucătorii s-au complăcut în acțiuni fără șanse de izbândă în fața unei apărări mai mult decât supraaglomerate. Nici Aliuță, nici Costea, fotbaliști tehnici, propuși de Pițurcă pentru a pătrunde prin pădurea feroeză, nu au luminat jocul echipei. Apoi, ghinion, Rădoi s-a rupt. Nu ne așteptam de la el să câștige meciul, dar era un jucător important măcar pentru că are personalitate și putea transmite echipei forța și ambiția lui. Sistemul defensiv nu se clatină, pentru că gazdele calcă în careul nostru abia prin minutul 45, la un aut obținut eroic.

VEZI AICI CE CREDE DAN FILOTI DESPRE VICTORIA ROMÂNIEI DIN I-LE FEROE

La pauză, ploaia se întețește. Nori negri sunt și în vestiar. Nu avem soluții, ci numai deziluzii. Prima, Ghionea. Înlocuitorul lui Rădoi își lasă echipa în 10, lovind cu cotul un adversar undeva pe la mijlocul terenului. 0-0, cu un om în minus și cu echipa debusolată. Așa arăta România în minutul 50. Surpriza plutește în aer. Ne scapă însă Cociș, omul lui Piți cum spun mulți, probabil cel mai contestat tricolor. Înscrie din careu și le dă o gură de aer colegilor, din care aceștia trăiesc până la final. Și nu numai ei, ci tot fotbalul românesc, la nivel de națională. Trist, dar adevărat, respirăm printr-o victorie cu 1-0 în Feroe. Aparându-ne cu stoicism în ultimele minute în careu, cu Lobonț salvându-ne de rușine și tremurând pentru trei puncte care altădată erau doar o formalitate.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
"Dacă mai continuaţi aşa, sunteţi pa". Reghecampf şi Neubert, ameninţaţi de un jucător din lot cu demiterea: "Laur s-a speriat"
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
România a pierdut o emblemă. A fost un actor al marii Generații de Aur. Talentul său lumina scena și ecranul
România a pierdut o emblemă. A fost un actor al marii Generații de Aur. Talentul său lumina scena și ecranul
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să îmbătrânească. Te-ai prins despre cine e vorba?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să…
×