Naționala nimănui!** Chivu s-a retras, Lupescu pleacă în concediu, Răzvan va demisiona și el, jucătorii nu mai vin cu sufletul

Retragerea lui Cristi Chivu, anticipată de ProSport în ziarul de
sâmbătă, nu este decât prima piesă prăbușită din dominoul ce
compunea până nu demult naționala de fotbal a României.

Meciul cu Bosnia, din 3 iunie, încă decisiv pentru calificarea
la Euro 2012, a trecut în plan secund. În acest moment se vorbește
mai mult de plecări, demisii, renunțări. Primul care a făcut pasul
înapoi este directorul general al FRF, Ionuț Lupescu. „Kaiserul”
și-a luat 30 de zile de concediu și va părăsi și federația.

În acest moment e sigur că el nu va mai merge în turneul
sud-american, unde șef de delegație va fi secretarul general
Adalbert Kassai. Oficial, Lupescu s-ar fi certat cu Mircea Sandu
după vizita lui Michel Platini la București, neoficial, cauzele
sunt mult mai adânci.

Nașu’
l-a sunat pe Răzvan

Fără principalul său susținător, Răzvan Lucescu va pleca și el,
indiferent de rezultatul meciului cu Bosnia. „Mircea Sandu l-a
sunat pe selecționer sâmbătă, pentru a-l asigura că este alături de
el și că are toată susținerea dacă naționala învinge. Răzvan i-a
dat însă de înțeles că va pleca oricum”, declară o sursă din
anturajul echipei naționale.

Lucescu jr are locul asigurat la Rapid, însă tatăl său îl
sfătuiește să plece în străinătate. „Cei care l-au îndepărtat de la
națională vor face tot posibilul să arate că au avut dreptate și nu
va avea niciun fel de succes în fotbalul românesc”, a spus „Il
Luce” la Fanatik. Probleme sunt și la nivelul lotului. Cu câteva
zile înainte de a completa lista pentru Bosnia, stafful naționalei
a cerut relații în țară, vizavi de jucătorii pasibili de a fi
convocați.

Interesul personal,
peste cel al naționalei

Ca niciodată, au fost jucători care au lăsat să se înțeleagă că nu
pot onora o posibilă convocare din cauza unor probleme personale.
Alții au spus că sunt accidentați. „Normal că nu au mai fost
chemați. Și așa mulți jucători au început să vină fără tragere de
inimă la națională!”, susțin sursele ProSport…

În 1981, când a preluat naționala, Mircea Lucescu s-a lovit de o
situație asemănătoare. „Pe Tudorel Stoica nu l-am mai luat la
națională pentru că refuza să vină la lot”, a recunoscut
tehnicianul peste ani. „Il Luce” a chemat atunci jucători de la
Craiova, Sportul sau Corvinul și a calificat naționala la Euro
1984. În anii 80, existau însă soluții în prima divizie.

Pus în temă după discuția cu Răzvan Lucescu, președintele FRF
caută deja o soluție pentru banca primei reprezentative, noul
selecționer putând debuta în turneul sud-american. Surse din
interiorul FRF susțin că Nașu’ s-a gândit la o tripletă de calibru
pentru națională: Gheorghe Popescu – director general, Gică Hagi –
manager, Dan Petrescu sau Cosmin Olăroiu – selecționer. „Bursucul”
a refuzat însă categoric, iar o posibilă echipă Hagi – Olăroiu pare
un ideal greu de realizat.

Hagi
sau Olăroiu?

În aceste condiții, Mircea Sandu a început tatonările pentru a avea
imediat după Bosnia un înlocuitor pentru Lucescu jr. Primele
opțiuni sunt Hagi și Olăroiu. „Oli” ezită însă din două motive: are
oferte de la Steaua și din Arabia Saudită, iar situația naționalei
în acest moment nu este cea mai bună. „Regele” ar accepta fără
rețineri o ofertă de la FRF. Pentru funcția de director general, pe
listă este și numele lui Gino Iorgulescu.

Publicat: 23 05. 2011, 03:00
Actualizat: 23 05. 2011, 09:33