Naționala #Rezist! România obține un egal, 2-2 cu Serbia, după o partidă în care am suferit. Chipciu, cel mai bun român

Avem entuziasm la cote ridicate, deși cu Muntenegru nu am jucat mare lucru. România este condusă, admitem în cor, de un selecționer ambițios. Contra a văzut progres în primul meci din grupă și anunță că vom arăta bine la Belgrad. La Belgrad, contra unor sârbi care au participat la Cupa Mondială și care au învins în Lituania acum câteva zile.

Startul îl contrazice pe selecționer. Sârbii conduc jocul așa cum o echipă mare conduce ostilitățile contra nou-promovatei. Cu siguranță, cu pieptul în față, cu un Kolarov activ și cu un Mitrovic periculos. Ultimul lovește bara în minutul 8, după un corner, și începem să tremurăm. Schimbările făcute de Contra nu par tocmai inspirate, Drăguș greșește fiecare a doua atingere de balon, Țucudean e inexistent, iar Manea îi face concurență lui Bancu la numărul de bâlbe. De la Kolarov, liber complet pe dreapta, vine și golul. Jucătorul cu sute de meciuri în fotbalul mare centrează în fața porții și, după o serie de gafe, Mitrovic împinge mingea în poartă. Suntem în degringoladă, iar Manea și Bancu ne dau emoții la fiecare acțiune ofensivă. Existăm rar și doar prin Chipciu, cel care driblează ca niciodată și care, în ultimele secunde din prima repriză, prinde un șut bun, însă mingea atinge transversala.

Schimbarea la față

Performerul din final se remarcă după pauză. Chipciu pătrunde în careu, driblează, Kolarov îl trântește și avem penalty! Stanciu execută perfect și egalăm Serbia. Nemeritat? Da, dar nu contează. Egalăm! Drăguș iese de pe teren, prea multe greșeli și inexistent defensiv, însă nu ne ajută la mare lucru. Manea mai comite o eroare, îl admiră pe Mitrovic în careu, iar masivul atacant face 2-1 imediat. Culmea, reacționăm. Mingea se mișcă mai rapid și ne apropiem de poarta gazdelor. Corner. Stanciu execută ciudat, pare centrare ratată, însă Țucudean știe ce e de făcut. Sprintează spre colțul scurt, trimite lângă bară și portarul e victimă. 2-2!

Avem fluctuații mari de formă, culmea, într-un interval scurt de timp. Jucăm bine după ce primim gol, egalăm, apoi trecem motoarele pe neutru din nou. Sârbii îl joacă și pe Prijovic, atacantul lui Lucescu de la PAOK, iar Tătărușanu face mișcare. Gazdele ratează, Manea joacă așa cum parchează Uzzi mașinile, pe dos, iar Săpunaru și Bălașa fac eforturi de CGI la Studiourile Paramount pentru a opri acțiunile care îl vizează pe Mitrovic. Mai visăm o singură dată, atunci când pe final Mitriță e într-o poziție bună și ratează incredibil.

Rezistăm! Din fericire, nu luăm bătaie la Belgrad, adică suntem în obiectiv. Din păcate, ne obișnuim doar să rezistăm în meciurile cu naționalele mai „spălate”. 

Publicat: 10 09. 2018, 23:39
Actualizat: 10 09. 2018, 23:40