Hat-trick-ul reușit sâmbătă, împotriva Unirii Alba Iulia, i-a dat speranțe lui Florin Costea că ar putea prinde din nou echipa națională, după experiența nefericită de la meciul cu Lituania. Numai că Lucescu jr l-a omis și de această dată pe Costea, ceea ce i-a atras critici și ironii dinspre Oltenia. Vicepreședintele Craiovei, Silvian Cristescu, a atacat ieri dur: „Lotul echipei naționale? N-aș vrea să comentez despre rudele lui Răzvan Lucescu. Să și le convoace în continuare. E supărat pe Costea acum, dar când l-au pus selecționer n-a fost supărat că n-avea niciun merit?”. Și dinspre Timișoara au venit unele înțepături, cu adresă la convocarea lui Nicolae Grigore. „Bourceanu merita din plin convocarea, mai ales că ne dorim o echipă de perspectivă. Concepția este una de moment, se vizează prea puțin următorii doi-trei ani”, a declarat fosta glorie a Timișoarei, Jackie Ionescu.
„Eu tot timpul mă gândesc la echipa națională, cred că orice jucător își dorește asta, dar nu decid eu. Domnul Lucescu știe mai bine ce are de făcut”, Florin Costea, atacant U Craiova
7 goluri a marcat Florin Costea în acest sezon: cinci în campionat și două în Cupa României
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER