Naționala sub 17 ani a învins Ungaria într-un meci amical din Antalya. Ianis Hagi a evoluat în repriza a doua, într-o partidă în care au fost stabilite alte reguli din cauza problemelor de lot ale maghiarilor

Naționala sub 17 ani, antrenată de Bogdan Vintilă, a reușit să învingă selecționata similară a Ungariei cu scorul de 2-1 într-un meci amical din cantonamentul din Antalya, anunță frf.ro. Este cea de-a treia partidă din stagiul de pregătire al tricolorilor calificați la Turul de Elită, după cele contra lui Tromso U17 (3-2) și Young Boys Berna U18 (4-2). Din cauza problemelor de efectiv pe care le-au avut maghiarii, membrii staff-ului celor două naționale au decis ca jocul să fie alcătuit din reprize a câte 30 de minute, cu cel mult două schimbări.

Kanaloș (minutul 23) și Petre (minutul 33) au marcat pentru România U17. Ultimul meci din cantonamentul din Antalya al puștilor lui Bogdan Vintilă va avea luni, 9 februarie, împotriva lui Silkeborg U18.

Echipa folosită de Bogdan Vintilă în meciul cu Ungaria:

Hodoroabă – Dobre, Ghiță (cpt.), Ciobotariu, Fridrich – Ciobanu, Kilyen, Kanaloș – Mihalcea, Petre, Blănaru (Hagi ’44)

 
 
Publicat: 08 02. 2015, 22:05
Actualizat: 08 02. 2015, 22:06