Naționala va juca împotriva Georgiei pe stadionul Dinamo
Deși încă nu s-a anunțat oficial, echipa națională va evolua în ultimul meci disputat acasă, din acest an, pe stadionul „câinilor“.
Decizia aparține conducerii FRF, care s-a consultat cu Victor Pițurcă, și la baza ei a stat capacitatea mai redusă a stadionului. Federația a preferat ca tribunele să fie cât mai populate, din acest motiv ieșind din discuție Ghencea, unde aproape sigur arena de 30.000 de locuri nu s-ar fi umplut. Pe Dinamo intră 15.000 de oameni, care ar putea crea o atmosferă cât de cât mai încinsă. În discuție ar mai fi fost stadionul Rapid, dar problemele pe care echipa giuleșteană le are acum și faptul că Pițurcă nu a fost niciodată agreat lângă Podul Grant au făcut ca această variantă să cadă.
Azi trimite telegrame stranierilor
FRF va trimite astăzi jucătorilor din străinătate telegrame de convocare. Pe lista selecționerului nu se vor regăsi Contra, Moți și Dică, care au probleme la echipele de club, unde nu joacă, dar nici Florentin Petre, care va fi lăsat la echipa de club.
2 meciuri a mai jucat naționala pe stadionul Dinamo, ambele amicale. În 1979 a învins Cipru cu 2-0, iar în 2003 a remizat cu Japonia 1-1