Ne atacă bulgarii!

Site-ul specializat football-rankings.info a actualizat
clasamentul coeficienților UEFA după meciurile inter-țări de
săptămâna trecută. România a căzut pe ultima poziție din urna a
doua valorică.

„Mămăliciki, go home!”, a strigat antrenorul Bulgariei, Hristo
Stoicikov, către români la meciul de la Constanța din
preliminariile Euro 2008. Mesajul fostului mare jucător bulgar nu
s-a concretizat la jocul din septembrie 2006 (scor 2-2), tricolorii
calificându-se ulterior la turneul final, dar poate avea greutate
în preliminariile CE 2012. Bulgaria ne poate arunca în grupa a
treia valorică a coeficienților UEFA, care stau la baza tragerii la
sorți pentru preliminariile europene următoare, ceea ce ar însemna
un drum mult mai greu spre turneul final.

Egalul cu Austria ne dă emoții

Înainte de jocul cu Austria, tricolorii erau pe penultimul loc în
urna a doua. O victorie la București le-ar fi securizat poziția,
însă remiza i-a retrogradat pe locul 18, de care nici măcar nu mai
sunt siguri. Din actualele preliminarii mai sunt două etape, iar
clasamentul mai poate suferi modificări.
Pornind de la un simplu calcul probabilistic și luând în calcul
rezultatele scontate, ProSport a simulat cum ar arăta urnele la
finele preliminariilor (punctează și meciurile din play-off).
Singura echipă care ne-ar putea pune în pericol poziția este
Bulgaria, care are două meciuri relativ ușoare, astfel că poate
acumula două victorii. Cu punctele aferente, ar trece peste
România, în cazul în care tricolorii ar suferi un eșec în Serbia.
Celelalte naționale din spatele nostru au cel puțin un meci
dificil, deci distanța s-ar putea păstra, la fel ca și ecartul
dintre noi și echipele din față.
În concluzie, pentru a nu sta la mâna altora, România are nevoie de
patru puncte în ultimele două meciuri: deplasarea din Serbia (10
octombrie) și jocul cu Feroe (14 octombrie).

Cum putem depăși
Slovacia

Există și șansa ca România să depășească Slovacia. Lideri în grupa
a treia, slovacii au nevoie de un egal în meciul cu Slovenia de pe
10 octombrie pentru a se califica direct la turneul final al CM.
Aceasta ar fi varianta cea mai bună pentru noi. Cu punctele primite
pentru o remiză și, eventual, eșecul din ultima etapă din Polonia,
Slovacia ar fi depășită de tricolori. Orice altă variantă (victoria
Slovaciei cu Slovenia sau chiar înfrângerea – cu posibilitatea
trimiterii Slovaciei în play-off) complică lucrurile.

Cu Feroe, la Piatra
Neamț!

FRF a trimis o solicitare la forul similar din Insulele Feroe prin
care cerea acordul ca meciul de pe 14 octombrie să nu se mai
dispute la București, așa cum fusese inițial anunțat, ci la Piatra
Neamț. Dacă feroezii sunt de acord, și nu există dubii că ar avea
ceva împotriva schimbării, atunci FRF va anunța și FIFA. Mircea
Sandu a comunicat imediat după jocul cu Austria că va muta jocul cu
Feroe din cauza suporterilor bucureșteni.

Publicat: 15 09. 2009, 11:33
Actualizat: 15 09. 2009, 11:37