Ne fură până și frații sârbi! **Turcia-România 2-0
România a pierdut la Istanbul după o gafă de arbitraj, cum se
vede abia la o sută de ani la acest nivel, și după un șut splendid
al lui Arda.
1-1 a fost raportul ocaziilor cu adevărat periculoase în primele
45 de minute. Una pentru gazde, una pentru ai noștri. Lucescu și-a
așezat bine pe teren jucătorii, echipa a fost scurtă, deci nu s-a
întins pe mai mult de 30-35 de metri pe faza de apărare. Totuși, pe
flancuri, românii au suferit. Asta pentru că adversarii noștri au
doi fundași de bandă cu viteză și o tehnică remarcabilă. Arda pe
stânga a produs mereu dezechilibru, a sărit cu minge cu tot și
peste Dănănae, și peste Tamaș atunci când fundașul de la WBA
dubla.
Deac
și Cociș, nevoiți să schimbe benzile
Iar Raț a dat dovadă de lipsă de reacție atunci când Emre a preluat
cu călcâiul, fugind apoi pe lângă el. Chiar dacă turcii s-au
dovedit mai tehnici, românii ar fi putut deschide scorul. Mingea
trimisă cu capul de Bilașco, în minutul 15, a fost scoasă de pe
linia porții de Gonul. La poarta lui Lobonț, Mevlut a fost singurul
care a trimis periculos, tot cu capul, dar pe lângă, în minutul 22.
Lucescu a sesizat dezechilibrul de pe banda dreaptă și le-a cerut
lui Cociș și lui Deac să schimbe benzile.
După pauză, Răzvan Lucescu a arătat că ține și la rezultat
păstrându-l pe Chivu pe teren până în minutul 61, deși e suspendat
la primul meci din preliminarii. Prima schimbare a fost cea a lui
Bilașco cu Marica, asta după ce Hiddink mutase imediat după pauză
prin introducerea lui Kazim Kazim și Tuncay. Iar ocaziile au decurs
ca în prima parte. Tot românii au avut șansa de a deschide scorul,
dar șutul din minutul 52 al lui Niculae a trecut de puțin pe lângă
poartă, iar turcii au replicat mai tăios prin Arda, care a șutat în
bară, cinci minute mai târziu. Totul promitea să rămână alb, dar
arbitrii sârbi au uitat de prietenia dintre țara lor și țara
noastră, acordând un penalty pentru un presupus fault în careu.
Implacabil, turcii deschid scorul. România cade apoi sub
nedreptatea suferită, turcii joacă tot mai bine în minutele de
final și mai inventează un gol, de această dată unul splendid.
Lecția predată nouă la Istanbul este una pe care o mai învățasem.
Este cea a frustrării.
1 șut pe
spațiul porții a fost expediat în primele 45 de minute ale meciului
de la Istanbul, acesta aparținând României
Ce
gafă!
În minutul 83, Cociș îl talonează în careu pe Gonul, dar nici măcar
nu-l atinge! Arbitrul acordă penalty, după ce a cerut părerea
asistentului Radojcic. A fost o gafă de proporții după care
tricolorii au protestat în van.
Semne bune amicalul are
Lucescu a arătat încă o dată că este obsedat de organizarea
tactică. Răzvan Lucescu a început partida într-un sistem 4-4-1-1.
În față, Daniel Niculae a jucat vârf împins, „Nico” fiind susținut
din spate de Bilașco. Da altfel, atacantul Unirii a fost unul
dintre cei mai buni elevi ai lui Răzvan Lucescu. Acesta a fost la
capătul singurei ocazii de gol a naționalei în prima repriză,
atunci când a reluat cu capul balonul trimis de Ciprian Deac (foto,
în dreapta) din corner, mingea fiind respinsă de un adversar de pe
linia porții.
Posesie mai bună ca a
Turciei
Și fiindcă tot l-am pomenit pe Deac, trebuie spus că ardelanul a
fost cel mai activ tricolor. Asta și pentru că românii au ținut
mingea mai mult decât turcii, cel puțin în prima jumătate de oră a
partidei posesia fiind a noastră. Edifică acest lucru o singură
ocazie la poarta lui Lobonț plus faptul că turcii au avut primul
corner în minutul 50! În partea a doua, Niculae a avut o ratare
uriașă. Cociș a fost șters, Florescu a jucat simplu, Rădoi a
dirijat aproape perfect. Singura ocazie a turcilor a venit după un
șut de la distanță al lui Arda.
28 octombrie
este data la care expiră suspendarea lui Adrian Mutu în
cazul „Sibutramina”, astfel că acesta nu poate fi folosit în
niciuna dintre partidele din această toamnă
COMENTARIUL LIVE TEXT AL
MECIULUI:
Min. 90+2: Final de meci!
Min. 88: ⇔ Schimbare la
Turcia: Iese Arda, intră Nihat.
Min. 88: ⇔ Schimbare la
România: Intră Tănase, iese Nicoliță.
Min. 86: GOL TURCIA. Arda
prinde un șut de la distanță și turcii au
2-0!
Min. 82: GOL TURCIA. Emre
execută cu siguranță.
Min. 80: II Gonul intră în careu și
Cociș îi suflă balonul în ultima secundă! Dar se dă penalty pentru
turci! Cociș vede și un galben.
Min. 77: ⇔ Schimbare la
România: Intră Nicoliță, iese Deac.
Min. 72: Niculae trage la colțul scurt, dar Volkan
prinde.
Min. 69: ⇔ Dublă
schimbare la Turcia: Ies Altintop și Aurelio, intră
Ildirim și Sahin.
Min. 67: Ofsaid la Ciprian Deac.
Min. 61: ⇔ Schimbare la
România: Iese Chivu, intră Galamaz.
Min. 60: Tuncay încearcă o foarfecă din interiorul
careului, dar mingea iese în aut de poartă.
Min. 59: Florescu încearcă să-l lobeze pe Volkan, dar
balonul trece pe deasupra porții.
Min. 57: Arda ochește bara cu un șut puternic de la 20 de
metri!
Min. 53: Niculae prinde un șut bun, dar care trece pe
lângă poarta lui Volkan.
Min. 51: ⇔ Schimbare la
România: Iese Bilașco, intră Marica.
Min. 46: A început repriza a doua!
⇔ Dublă
schimbare la turci, la pauză: Kazim și Tuncay intră.
Min. 45+3: Fluier de final al primei reprize.
Min. 45: III Cartonaș galben pentru
Marius Bilașco.
Min. 42: Arda încearcă să șuteze de la marginea careului,
dar este blocat eficient de apărarea noastră.
Min. 35: Daniel Niculae e surprins în afara
jocului.
Min. 33: III Ismail vede
un galben pentru intervenția asupra lui Deac.
Min. 31: Florescu a intrat tare la Emre și jocul este
oprit.
Min. 29: Gonul respinge un balon din fața lui
Bilașco.
Min. 23: Mevlut reia periculos cu capul, din centrul careului, dar
mingea trece pe lângă poarta lui Lobonț!
Min. 23: Deac trimite un balon în careu, dar nu este acolo
niciun coechipier.
Min. 20: Ofsaid la Mevlut.
Min. 17: Bilașco reia cu capul, din trei metri, iar mingea este
scoasă de pe linie de un turc!
Min. 16: Cociș trimite la Niculae, în careu, dar atacantul
este blocat la timp. Corner.
Min. 13: Minge pentru Mevlut, dar doi fundași români au
strâns la timp și au blocat culoarul turcului.
Min. 6: Bilașco este surprins în afara jocului. Lovitură
liberă pentru gazde.
Min. 4: Cociș a trimis o minge în fața porții, dar niciun
alt tricolor nu era acolo să reia spre poartă.
Min. 3: Bilașco a comis un fault în atac.
Min. 1: A început meciul!
Echipele de start:
Turcia: Volkan – Gonul, Servet, Balta, Koybasi – Emre,
Aurelio – Hamit, Nuri, Arda – Mevlut
România: Lobonț – Dănănae, Tamaș, Chivu, Raț – Cociș,
Florescu, Rădoi, Deac – Niculae, Bilașco