Ne păcălim cu finalurile de meci, creștem cota eșuaților din Ungaria și risipim resursele U21. Analiza primei jumătăți din campania pentru EURO 2020, una în care am obținut un singur punct valoros

România a ajuns la mijlocul campaniei de calificare la EURO 2020. Partida cu Spania de joi seară, pierdută în fața ibericilor cu 2-1 pe Arena Națională, a marcat încheierea „turului” în Grupa F, iar realitățile sunt mai dure chiar și decât poziția a patra ocupată în clasament. Astfel, România este în spatele Spaniei, în spatele Suediei și în spatele Norvegiei cu doar 7 puncte obținute în primele 5 meciuri, 6 dintre puncte fiind luate irelevantelor Malta și Feroe. În ciuda acestui lucru, discursul venit dinspre FRF și de pe banca echipei naționale este unul neobișnuit de optimist, unul ce pare neacoperit de realitate.

ProSport face o analiză exigentă asupra campaniei de calificare la turneul final de peste un an, turneu final la care și țara noastră va avea oportunitatea de a găzdui partidele unei grupe.

Campania a început cu deplasarea din Suedia. Contra nordicilor, văzuți drept principală contracandidată la locul 2 în grupă, România a făcut o primă repriză proastă. În ciuda faptului că nici gazdele nu au excelat, fotbaliștii trimiși pe teren de Cosmin Contra au preferat să joace prudent, cu gândul către un rezultat de egalitate. Nu a fost cazul, căci după primele 45 de minute era 2-0, iar finalul care a adus golul lui Keșeru, plus o ratare uriașă a lui Săpunaru în ultimele momente, am ieșit în fața microfoanelor cu discursul nemulțumitului. Meritam mai mult? Contra crede că da, statistica meciului spune că nu.

Victoria inutilă cu Feroe ne-a trimis în Norvegia, acolo unde am continuat să „respectăm prea mult adversarul”. O mulțime de ocazii și două goluri până la pauză, o zestre ce tinde să devină lipită de CV-ul unui Contra criticat dur pentru abordare. Ne-am revenit pe final atunci când au intrat Hagi și Țucudean, iar Keșeru a restabilit egalitatea. Finalul? Previzibil, cu selecționerul anunțând că puteam obține victoria. Puteam? Am obținut-o în Malta și ne-am trezit în fața Spaniei, acasă, cu atitudinea trasă la indigo din deplasările nordice. Precauție ieșită din comun, cinci fundași și o linie de trei mijlocași cu preocupări defensive, prioritate pe distrus, nu pe construit. Tot la indigo a fost și finalul, unul în care am marcat, am reușit să mai ratăm niște șanse și l-am făcut pe Contra să iasă, din nou, cu pieptul bombat în fața camerelor. Meritam și acum mai mult. Oare? Selecționerul pare mai preocupat de discurs decât de lucrurile care se întâmplă, concret, pe teren. În toate cele trei meciuri care au contat în această grupă, România a fost salvată de dezastru de portar. Tătărușanu a scos mingi imposibile cu Suedia și Norvegia, iar pe Arena Națională doar inspirația lui a făcut ca la pauză să nu fim conduși la patru-cinci goluri diferență. Totuși, de fiecare dată am avut finaluri de meci bune și ăsta a fost argumentul cu care Contra a încercat să deturneze atenția microbistului de la mizeria de sub preș.

Tare în discurs, slab în practică

Felul în care a arătat România în aceste partide, în special în prima parte a lor, contravine flagrant modului în care selecționerul spune că pregătește jocurile. De fiecare dată, la conferințele de presă, Contra pune accent pe „atitudine”, „curaj” și „ofensivă”, dar realitatea ne arată cum începem timorați, super defensivi și lipsiți de inițiativă. Partida cu Spania a fost grăitoare din acest punct de vedere. „Surpriza tactică” pregătită de Contra, una anunțată cu o zi înainte în mod public, a fost de fapt un perimat 5-3-2 care, teoretic, ar fi trebuit să ne asigure superioritate pe ofensivă la mijlocul terenului prin urcările benzilor Benzar și Toșca. Un fiasco total, mai ales în condițiile în care Alba și Navas, fundașii iberici cu profil ulta-ofensiv, i-au ținut în permanență în corzi pe ai noștri în treimea lui Tătărușanu, făcând astfel redundantă folosirea celui de-al treilea fundaș central, oricare dintre Nedelcearu, Chiricheș și Grigore. „Cred că surpriza lui Contra n-a fost cea mai indicată, să te aperi cu cinci fundași sperând să ai avantaje pe benzi în atac. Echipa noastră nu avea o idee clară, nu avea inițiativă. Spania avea posesia, nu ne întâlneam cu mingea, le-o dădeam ușor, ne simțeam inferiori. Va fi foarte importantă reacția de la meciul cu Malta, de duminică. Noi nu cu Spania ne măsurăm forțele, suntem departe de ceea ce joacă Spania și de valoarea individuală a jucătorilor”, a comentat Ciprian Marica la finalul partidei, o trimitere clară către decizia stupidă a selecționerului.

Ne entuziasmăm degeaba

România U21 a făcut un turneu final de excepție în această vară, după o campanie de calificare la fel de spectaculoasă, iar așteptările microbiștilor au fost că selecționata mare va importa vârfurile de generație. Nu pare să fie cazul, deși până în prezent măcar doi dintre puști au dat satisfacție. Pușcaș este singurul titular din lotul U21, iar Ianis Hagi a intrat în toate cele trei meciuri tari abia pe final, culmea, provocând situații importante de poartă. A fost și cazul meciului cu Spania când, pe o totală lipsă de idei ofensive, Ianis a intrat și a găsit o pasă superbă pe care Pușcaș o putea transforma în gol. Nedelcearu este un alt component U21 folosit de Contra, însă lista se oprește aici în ciuda faptului că bazinul de selecție format din „veterani” nu mai este ofertant. Ne bazăm în continuare pe Dragoș Grigore, fotbalist care evoluează fără sclipiri în Bulgaria după ani mulți în Qatar. Preferăm să îl convocăm pe Grozav, mijlocaș eșuat în subsolul Ungariei, sau pe Maxim, dat dispărut de la Mainz, deși lotul lui Rădoi oferă variante entuziasmante pe aceste posturi. „Sunt 22 de milioane de selecționeri, dar doar eu răspund”, a sunat o explicație a lui Contra.

E teamă sau incompetență?

Toate acțiunile descrise de mai sus trădează teama selecționerului, în cazul în care nu vorbim despre incompetență. Însă teama de ce, mai exact? Folosirea lui Grigore în locul lui Rus nu garantează calificarea așa cum nici umplerea lotului cu Grozav în locul lui Coman nu pare o măsură justificată de realitatea fotbalistică. Ca de fiecare dată în ultimii ani, România alege calea prudenței în fața unui entuziasm de care naționale la fel de mici ca noi au putut profita, reușind rezultate memorabile. Jocul închis, posac, bătrânesc și defensiv nu mai e la modă nici măcar în lumea a treia, însă selecționerul insistă cu el ca fiind unică variantă. Pentru România urmează un alt test irelevant, cu Malta, apoi jocurile de acasă cu nordicii, cele importante pentru obținerea calificării. Deși nu e deloc imposibil, ba din contră, obținerea calificării pare în dubiu în condițiile păstrării acestei strategii care, repetăm, a adus un singur punct real României până acum, cel cu Norvegia!