Ne rămâne locul doi! Gabi Torje are o singură speranță:** „Trebuie să reparăm ce am stricat!” Ce l-a impresionat pe National Arena
România pierde fără drept de apel în fața Olandei, chiar dacă Pițurcă declara înaintea meciului că se gândește la victorie și la primul loc. Înfrângerea cu Van Persie și ai lui l-a convins pe Torje, care nu mai speră decât la locul doi: „Trebuie să reparăm ce am stricat! Olanda merită să fie pe primul loc”
„E o seară tristă, ne pare rău că nu am reușit să ne facem fanii fericiți. Am luat goluri ușor, ne pare rău, trebuie să reparăm ce am făcut și să luptăm pentru locul doi în continuare. Ei au marcat un gol norocos, dar s-a văzut valoarea Olandei. Oricum, ei merită să fie pe primul loc în grupă”, a declarat Torje la gsptv.
Torje: „Meciul cu Ungaria va fi cel mai important”
„Arbitrul poate greși și el, poate dacă dă penalty se face 3-2 și cu publicul ăsta se putea întâmpla orice. Meciul decisiv va fi pentru locul doi cu Ungaria. Meciul din Ungaria va fi cel mai important. Olanda e o echipă greu de învins. Suntem triști și ne pare foarte, foarte rău. Te simți fotbalist când joci pe un asemenea stadion plin și toată lumea cântă„, a mai spus fostul dinamovist
Echipa națională a României a fost învinsă, marți, pe Arena Națională din București, cu scorul de 4-1 (3-1), de reprezentativa Olandei, într-un meci din Grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014, acesta fiind primul eșec al „tricolorilor” în actuala campanie de calificare.
Au marcat: Marica ’40 / Lens ‘9, Martins Indi ’29, Van der Vaart ’45+2 (penalti) și Van Persie ’86.
România: Tătărușanu – Tamaș, Chiricheș, Goian, Raț – Pintilii, Bourceanu (C. Lazăr ’61) – Torje (Ad. Popa ’66), B. Stancu, Grozav (Mutu ’75) – Marica. Antrenor: Victor Pițurcă.
Olanda: Stekelenburg – Van Rhijn, Heitinga, Vlaar, Martins Indi – Strootman, De Jong, Van der Vaart (Afellay ’77) – Narsingh, Van Persie, Lens (Elia ’89). Antrenor: Louis van Gaal.
Cartonașe galbene: Bourceanu ’16, Tamaș ’45+1, Raț ’82 / Strootman ’53, Lens ’83, De Jong ’84.
Arbitrii: Craig Thomson – Alasdair Ross și Derek Rose – John Beaton (toți din Scoția).
Înaintea meciului, gimnastele Sandra Izbașa, Diana Bulimar, Diana Chelaru, lotul de sabie masculin și antrenorul Octavian Bellu, care au obținut medalii la JO de la Londra, precum și ciclistul Eduard Novak, medaliat cu aur la Jocurile Paralimpice, au fost invitați pe terenul Arenei Naționale și au fost aplaudați de fanii din tribune. Crainicul stadionul a anunțat că FRF va dona 10.000 de euro din încasările obținute la acest meci fundației lui Mihai Neșu.
Pe parcursul partidei, suporterii de la Peluza Nord au scandat „Afară, afară cu ungurii din țară!”. La această întâlnire au fost prezenți 53.329 de spectatori, nou record de asistență pentru Arena Națională.