Negocierile dintre Răzvan Burleanu și Edi Iordănescu au ajuns într-o zonă tensionată, chiar dacă șeful de la Casa Fotbalului nu vrea să recunoască adevărul! Cele trei momente care dovedesc situația reală dintre președintele FRF și selecționerul României. EXCLUSIV

Negocierile dintre Răzvan Burleanu și Edi Iordănescu au ajuns într-o zonă tensionată, chiar dacă șeful de la Casa Fotbalului nu vrea să recunoască adevărul! Cele trei momente care dovedesc situația reală dintre președintele FRF și selecționerul României. EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Burleanu și selecționerul Edi Iordănescu nu sunt într-o relație lipsită de griji, așa cum a încercat să lase de înțeles președintele FRF.

Răzvan Burleanu și Edi Iordănescu negociază prelungirea contractului selecționerului României, dar între cei doi există o acumulare de tensiune importantă, chiar dacă la nivel public niciunul nu a recunoscut acest lucru.

Sursele ProSport susțin că există trei dovezi ale faptului că relația celor doi a ajuns într-un punct de fierbere, în care orice este posibil: fie se întărește și România va avea stabilitate și după EURO 2024 la naționala de seniori, fie se șubrezește și se rupe de tot.

Negocierile dintre Răzvan Burleanu și Edi Iordănescu au ajuns într-o zonă tensionată, chiar dacă șeful de la Casa Fotbalului nu vrea să recunoască adevărul! Cele trei momente care dovedesc situația reală dintre președintele FRF și selecționerul României

Concret, Iordănescu a decis să lipsească de la ultimele trei parteneriate semnate de Burleanu cu sponsori importanți: Bigotti, ING și Autoklass.

Absența selecționerului de la aceste evenimente extrem de importante pentru imaginea FRF și a președintelui a fost de fiecare dată motivată, dar fără a fi vorba despre probleme existențiale sau care nu ar fi putut fi amânate dacă antrenorul și-ar fi dorit neapărat.

Asta în condițiile în care până atunci Edi Iordănescu era nelipsit de la acest gen de situații. Sursele noastre susțin că este, în fapt, o distanțare a tehnicianului de viitorul echipei naționale, nu neapărat sau nu doar de Răzvan Burleanu, în condițiile în care planează incertitudinea asupra destinului său, după EURO 2024.

Edi Iordănescu, „de bază” la anunțarea oficială a parteneriatelor FRF în 2023

Selecționerului Edi Iordănescu îi place să se implice pe toate palierele echipei naționale, fapt demonstrat în trecut și de prezența sa în cadrul conferințelor de presă care anunțau noi parteneriate sau prelungirea celor existente.

Antrenorul a participat în 2023 la mai multe astfel de evenimente, pentru a întări interesul manifestat de Federația Română de Fotbal față de zona de business, însă lucrurile s-au schimbat radical în 2024, deci după obținerea calificării la EURO.

Edi Iordănescu, prezent pe 30 ianuarie 2023 la prelungirea parteneriatului cu Bergenbier. FOTO: frf.ro
Edi Iordănescu, prezent pe 2 martie 2023 la prelungirea parteneriatului cu Altex. FOTO: frf.ro
Edi Iordănescu, prezent pe 9 martie 2023 la prelungirea parteneriatului cu Casa Pariurilor. FOTO: frf.ro
Edi Iordănescu, prezent pe 30 mai 2023 la prelungirea parteneriatului cu Penny. FOTO: frf.ro
Edi Iordănescu, prezent pe 30 august 2023 la prelungirea parteneriatului cu Banca Transilvania. FOTO: frf.ro

În acest context, Edi Iordănescu a lipsit, în 2024, la oficializarea parteneriatelor FRF cu Bigotti (21 martie), cu ING (19 aprilie) și Autoklass (23 aprilie).

Răzvan Burleanu susține că negocierile cu Edi Iordănescu nu au intrat în impas

Președintele FRF Răzvan Burleanu a susținut din nou, marți, ideea potrivit căreia negocierile cu selecționerul Edi Iordănescu nu au intrat în impas, așa cum a relatat presa.

„(n.r. – Despre presupusele negocieri care au avut loc cu selecționerul) Am discuții cu Edi Iordănescu aproape în fiecare zi. Nicio discuție cu el nu a ajuns în niciun impas, din niciun punct de vedere. Sunt chiar surprins de această informație.

De multe ori și eu am această surpriză de a citi în presă lucruri care sunt false. Și această informație intră în această categorie”, a spus Răzvan Burleanu, cu ocazia prelungirii parteneriatului cu firma Autoklass, eveniment de la care selecționerul a absentat.

Anterior, președintele FRF Răzvan Burleanu a dat asigurări că până la startul EURO 2024 se va lua o decizie cu privință la numele selecționerului care îi va conduce pe „tricolori” după acest turneu final.

 

Ne-am propus ca până la plecarea în Germania, la EURO 2024, să cunoaștem numele selecționerului care va califica echipa națională de fotbal a României și la Campionatul Mondial.

În momentul de față, sentimentul tuturor, al administrației, al departamentului tehnic, inclusiv al selecționerului, este că ne dorim să continuăm împreună.

Astfel încât, în perioada următoare, vă vom împărtăși mult mai multe informații.

Răzvan Burleanu

Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×